Și germanii bănățeni sunt luați în seamă la centru

140

Ca urmare a invitaţiei Ministerului Afacerilor Externe, prefectul Mircea Băcală a participat în perioada 10-11 aprilie 2017, la Bucureşti, la lucrările celei de-a XX-a sesiuni a Comisiei guvernamentale româno-germană pentru problematica etnicilor germani din România.

Pentru partea germană, co-preşedinţia Comisiei a fost asigurată de către Hartmut Koschyk, membru al Bundestag şi împuternicit al Guvernului Federal pentru Probleme ale Imigranţilor de Origine Germană şi Minorităţi Naţionale. Pentru partea română co-preşedinţia a fost asigurată de către George Ciamba, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
Cu această ocazie prefectul Mircea Băcală a prezentat măsurile concrete de sprijinire a proiectelor care vizează păstrarea, punerea în valoare şi dezvoltarea identităţii culturale, lingvistice şi spirituale a minorităţii germane din judeţul Timiş şi a patrimoniului cultural al acesteia, în perioada care a trecut de la cea de-a XIX-a sesiune a Comisiei Mixte care a avut loc la Goslar, Republica Federală Germania, în perioada 20-22 aprilie 2016.

La lucrările Comisiei au participat reprezentanți ai Administrației Prezidențiale, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Educației Naționale, Ministerului Culturii și Identității Naționale, Ministerului Muncii și Justiției Sociale, Ministerului Finanțelor Publice, Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, Departamentului pentru Relații Interetnice. De asemenea, au participat reprezentanți ai prefecturilor județelor în care minoritatea germană este reprezentată semnificativ (Brașov, Caraş-Severin, Satu-Mare, Sibiu, Suceava, Timiș).
Din delegația germană au făcut parte reprezentanți ai ministerului federal de externe, ai ministerului afacerilor interne, precum și reprezentanți ai asociațiilor etnicilor germani originari din România.

Cu acest prilej, secretarul de stat George Ciamba a afirmat că România şi Germania au o relație privilegiată, care se bucură de o dezvoltare constantă, printr-o cooperare excelentă în plan politic, economic, social şi cultural. A subliniat, totodată, preocuparea constantă a Guvernului, de-a lungul timpului, pentru dezvoltarea unui cadru juridic şi instituţional dedicate protejării şi promovării active a drepturilor persoanelor aparținând celor 20 de minorități care trăiesc pe teritoriul său. Comisia mixtă româno-germană este un exemplu de succes în acest sens.

George Ciamba a subliniat că lucrările celei de-a XX-a sesiuni a Comisiei mixte s-au desfășurat într-un context aniversar, având în vedere că se împlinesc 25 de ani de la semnarea Tratatului dintre România şi Republica Federală Germania privind cooperarea prietenească şi parteneriatul în Europa.

La rândul său, Hartmut Koschyk a subliniat că România este un partener de încredere al Germaniei atât în cadrul multilateral – în UE, NATO, OSCE, Consiliul Europei ș.a. –, cât și în plan bilateral, Comisia Mixtă guvernamentală româno-germană pentru problematica etnicilor germani din România fiind unul dintre instrumentele cele mai eficiente de cooperare bilaterală pe care le are Guvernul federal.

Hartmut Koschyk, Însărcinatul Guvernului federal pentru imigranți de origine germană şi minorităţi naţionale, a mulțumit părții române pentru buna organizare la București a sesiunii din acest an a Comisiei și a apreciat colaborarea cu autoritățile române în ceea ce privește problematica etnicilor germani din România.

A fost menționat apelul minorităţii germane pentru sprijinirea, consecventă şi hotărâtă, de către Republica Federală Germania a unei aderări într-un viitor apropiat a României la spaţiul Schengen.

Co-președinții Comisiei au evidențiat importanța dezvoltării de noi proiecte comune, mecanismul româno-german de cooperare existent fiind un instrument de lucru eficient, care poate folosi drept model la nivel european în ceea ce privește protecția minorităților naționale.

Cu prilejul semnării Protocolului celei de a XX-a sesiuni a Comisiei, a fost prezentat un întreg poștal aniversar realizat de Romfilatelia – 25 de ani de la semnarea Tratatului dintre România și Republica Federală Germania privind cooperarea prietenească și parteneriatul în Europa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.