Și-a ucis în bătaie băiatul de doi ani pentru că nu voia să mănânce

245

Elizabeth Woolheater, o americancă din Wichita, a fost condamnată la 19 ani şi cinci luni de închisoare, după ce a recunoscut că şi-a ucis în bătaie băiatul de numai doi ani.

Tragedia s-a petrecut în mai anul trecut, când femeia şi-a pierdut cumpătul din cauza faptului că băiatul refuza să mănânce. Conform Metro Online, Elizabeth a vrut să-l forţeze pe Anthony să mănânce un hot-dog, însă acesta refuza în continuu. La un moment dat, femeia a început să-l lovească şi a făcut acest lucru în continuu.

Mai mult, după ce a scăpat din „ghiarele” mamei, micuţul a început să fie bătut de partenerul de viaţă al femeii, iar Elizabeth a refuzat să intervină şi să-i ia apărarea micuţului.

Alertaţi de vecini, care au auzit strigăte, poliţiştii l-au găsit pe micuţ fără suflare. L-au transport la spital, dar era deja prea târziu. Anthony avea numeroase oase rupte, leziuni şi hemoragie la nivelul creierului. După un proces care a durat aproape un an, Elizabeth a recunoscut crima şi două infracţiuni de abuz, astfel că a fost condamnată la 19 ani şi cinci luni de închisoare.

sursa – observator.tv

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.