Poliția municipiului Drobeta Turnu Severin a fost sesizată prin apel 112 de către o persoană de sex feminin, în vârstă de 56 de ani, din Drobeta Turnu Severin, cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 31 de ani din aceeaşi localitate, conduce pe raza municipiului un autoturism, fără a poseda permis de conducere, aflându-se, totodată, sub influența băuturilor alcoolice.
În baza sesizării, în data de 28.08.2017, în jurul orei 15:00, poliţiştii Biroului Ordine Publică, împreună cu poliţiştii Biroului Investigații Criminale au depistat persoana indicată în sesizare în timp ce conducea pe Aleea Trandafirilor din municipiu, un autoturism, având permisul de conducere anulat.
Totodată, persoana în cauză, a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest, cât și recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, respectiv, refuzul de la prelevarea de mostre biologice de sânge.
sursă: news-mehedinti.ro