Macron a bătut la ușa lui Putin de două ori în două săptămâni, pentru ca apoi să se aleagă cu o mare rușine. Întâi, ținut la mare distanță de Petru cel mic de la Kremlin, acesta l-a prostit fără să clipească cum că nu are de gând să anexeze prea curând părți din Ucraina. A doua oară, la telefon, rusul l-a păcălit pe bietul francez, ca pe un copil căruia îi subtilizezi, ostentativ, jucăriile, că are de gând să mai dea păcii o șansă. ,,Give peace a chance” suna bine în gura lui Lenny Kravitz sau în cea a lui Peter Gabriel, pe la începutul anilor ‘90, când războiul rece părea mort și îngropat, dar sună ca șuieratul unei cobre atunci când pacea e promisă de Vladimir Ilici Putin. Exact ca, pe vremuri, de Lenin. Ori de Stalin, care sunt totuna, adică vestiți măcelari ai istoriei, căci dinspre Lubianka nu poți auzi decât răsuflarea morții subite și a crimelor în masă, îndeobște. Olaf, cel cu simpatii redegiste, s-a ținut ceva mai bine în dacha lui Putin, cancelarul de stânga al Germaniei găsind în două rânduri calea să-l miștocărescă pe acesta, amintindu-i că nimeni nu e veșnic în fruntea unei națiuni, chiar și atunci când aceasta se numește Rusia. Cât despre Biden, se știe câte parale dă pe el spionul spelb de la Kremlin, care nu s-a sfiit să remarce că americanul pare senil și atunci când ațipeste prin cotloanele Casei Albe. Boris, care nu e rus chiar dacă prenumele și freza sa dalbă și aburcată peste colțurile gurii l-ar dovedi ca fiind sămânță de progenitură a stepei, a fost, de departe, cel mai spurcat la vorbă în relația cu dictatorul rus. Premierul britanic a înțeles demult, din vremea când ofițerii regatului au început să-i culeagă pe foștii spioni kaghebiști și pe miliardarii ruși ostili lui Putin de prin rigolele Londrei, bine garnisiți cu otrava ex-sovietică, că a gândi înțelegeri cu Moscova e egal cu a te îmbăta cu apă de ploaie.

Acum, individul care se vizează când Stalin, când Petru cel Mare, a pornit, imperturbabil, războiul!

Date fiind realitățile din teren, e tot mai străvezie posibilitatea ca pe Putin și pe câinii războiului gândit de el să nu-i oprească, prea curând, nimeni. Având în frunte lideri molateci, cu prea puțină bărbăție în gene, așa-zisele mari puteri ale Europei, Germania, Anglia, Franța, nu au cum să-l bage rapid în sperieți pe țarul roșu, cel măcinat de frustrări vechi și noi, cărora li se adaugă și semnele bătrâneții fizice și mentale. De altfel, gândind lucid, liderii de azi ai Vestului nici nu au prea multe arme la îndemână, în clipa de față. Șefii de ieri și de acum ai marilor democrații europene plătesc, iată, prețul lingușirii fără perdea a celui care conduce cu mână forte Rusia de peste 20 de ani. Cu toții s-au iluzionat că-l vor atrage de partea lor și a valorilor umaniste, în vreme ce acesta a lucrat tot timpul la planul Rusiei Mari, vrednică să calce totul în picioare. Vorba cuiva, astăzi Ucraina, mâine cine știe cui îi va veni rândul…

Dacă Macron, Johnson și Scholz l-ar fi citit pe Churchill, ar fi înțeles mai bine cum stau lucrurile cu o țară ca Rusia, blestemată să fie luată mereu în custodia unor satrapi vechi și noi.

În fond, deși a fost și el tras pe sfoară, măcar în parte, de ,,tătucul popoarelor”, britanicul care le-a făcut, totuși, față celor mai mizerabili dictatori din istorie, lui Hitler și lui Stalin, a reușit cea mai apropiată de adevăr descriere a Imperiului de la Răsărit :

,,Rusia este o ghicitoare înfășurată într-un mister în interiorul unei enigme”.

N-ar strica ca vreunul dintre băieții care conduc națiunile importante ale acestei lumi să-i dea de cap, cât mai rapid cu putință, acestei ghicitori nicidecum amuzante și inofensive.