Andrei cel ce ocrotește și melegurile noastră este prăznuit în această zi de toți creștinii, indiferent de rit, a venit pe lume în Betsaida din Țara Sfântă. Împreună cu fratele său Simon Petru sunt primii apostoli ce au urmat învățăturile lui Iisus din Nazaret.
În fapt această ultimă zi de toamnă deschide seria sărbătorilor de iarnă ce culminează cu Nașterea Mântuitorului și se încheie cu ziua Sfântului Ioan.
Evanghelia după Ioan menționează că Andrei ar fi fost mai întâi ucenic al lui Ioan Botezătorul, care i-ar fi recomandat să-l urmeze pe Iisus. Conform aceleiași evanghelii, Andrei l-ar fi dus pe fratele său Simon Petru la Iisus, spunându-i că l-a găsit pe Mesia. De aici provine caracterizarea lui Andrei ca „cel dintâi chemat”. În enumerările apostolilor Andrei este menționat mereu între primii patru. Cu toate acestea, nu se numără printre cei trei pe care Isus i-a tratat în anumite situații ca pe cei mai apropiați ai săi (Petru, Iacob și Ioan).
Conform Evangheliei după Ioan cei doi frați, Simon Petru și Andrei, erau originari din Betsaida, localitate situată pe malul Lacului Genezaret. Conform Evangheliei după Marcu aveau o casă în Capernaum și își duceau trăiul ca pescari.
Andrei ca ucenic al lui Ioan Botezătorul, când, la o vreme după botezul lui Iisus, auzindu-l pe Ioan Botezătorul spunând despre Isus: „Iată mielul lui Dumnezeu !” i-a urmat lui Iisus, devenind astfel primul apostol. După învierea lui Iisus și Pogorârea Duhului Sfânt (la Rusalii), apostolii au mai rămas câțiva ani la Ierusalim, începând formarea Bisericii. La Sinodul Apostolic care a avut loc în jurul anilor 49-50 d.Hr. la Ierusalim, apostolii s-au întâlnit și au tras la sorți pentru a decide unde va merge fiecare. În Tradiția Bisericii Apostolului Andrei i-a revenit Scytia. Dobrogea de acum aparținea ca delimitare geografică de această Scytia antică. Mai întâi, Andrei l-a însoțit pe fratele său (Apostolul Petru) prin Asia Mică, apoi a trecut în peninsula Balcanică prin teritoriul Turciei de azi, ajungând în Scytia, unde s-a oprit un timp. Apoi a continuat misiunea de propovăduire a evangheliei, ajungând până în sudul Rusiei de astăzi.
În jurul anului 350 împăratul Constanțiu al II-lea (fiul lui Constantin cel Mare) duce moaștele sfântului Andrei la Constantinopol si le așază în Biserica Apostolilor. Acestea se păstreaza întregi până în jurul anului 850, când împăratul bizantin Vasile I Macedoneanul cedează rugăminților locuitorilor din Patras si le înapoiază capul sfântului Andrei. În anul 1208, în timpul Cruciadei a patra, relicvele au ajuns la Amalfi, în apropiere de Napoli, fiind păstrate în domul San Andrea. În 1462 au fost duse la Roma, din cauza pericolului turcesc. În secolul al XV-lea papa Pius al II-lea a mutat relicvele sfântului Andrei în Catedrala Sfântul Petru din Roma. În anul 1964 capul sfântului Andrei a fost înapoiat bisericii din Patras.
Sfântul Andrei este patronul spiritual României. Poziția oficială a Bisericii Ortodoxe Române este că Andrei a propovăduit Evanghelia în provincia Dobrogea (Scythia Minor) daco-romanilor, despre care se spune că i-ar fi convertit la creștinism. O astfel de tradiție nu a fost totuși recunoscută pe scară largă până în secolul al XX-lea.
Potrivit lui Hippolyte din Antiohia, (decedat în jurul anului 250 e.n.), în lucrarea „Despre apostoli, Origen” în a treia carte a Comentariilor sale asupra Genezei (254 e.n.), Eusebiu din Cezareea în istoria sa bisericească (340 e.n.) și alte surse, precum Martiriul lui Usaard scris între 845 și 865 și Legenda de aur a lui Jacobus de Voragine (c. 1260), Andrei a predicat în Scythia, o posibilă referire la Scythia Minor, al cărei teritoriu a fost integrat României la sfârșitul secolului al XIX-lea.
În țara noastră este unul din cele mai răspândite nume cel de Andrei alături de Ioan.