4.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

,,Sex, minciuni și casete video” – filmul real din mințile liderilor politici din Banat! 

De trei decenii, Timișoara plânge și plătește polița în povara grea, până la pământ, a impotenței clasei sale politice. Nimic notabil nu s-a reușit în toată această vreme ,,mai lungă decât veacul” în aria Timișului, respectiv a Timișoarei.

      La fiecare vizită în Timișoara a vreunui ministru cu oarecare importanță din guvernele de ieri și de azi, aproape că ne vine nouă rușine, locuitorilor acestui oraș, să ascultăm balivernele înșirate de respectivii ministeriabili pe marginea marilor proiecte, inevitabil eșuate, din regiune. Cu ceva timp în urmă, aveam să aflăm, de pe buzele subțirele ale fostului ministru al sănătății, Bodog, pre numele său, un șuierat suav-zeflemitor cum că nu vom avea curând șansa ( mă tem că niciodată !) refacerii din temelii a scheletului așa-zisului spital oncologic de pe Calea Torontalului. Zicea domn’ ministru, provenit de la Oradea, cum că vina ar aparține – pentru această veșnică epavă spitalicească – autorităților locale, care nu sunt în stare, de peste douăzeci de ani, să rezolve aspectele patrimonial-penale ale afacerii cu pricina. Probabil că, dincolo de indiferența legendară a centrului în raport cu nevoile zonei de vest, ceva dreptate avea și fostul ministru, altminteri șters precum tenul albinos al oamenilor Nordului !
      Și anume că, din cauza calității execrabile a liderilor politici locali, de ieri și de azi, și această poveste fără sfârșit, a clădirii amintite, va ramâne scheletul perpetuu din budoarul politicienilor bănățeni.
      Care, precum în mai toate marile proiectele vizând dezvoltarea urbană a Timișoarei : centura de sud, spitalul regional, stadion nou, sală polivalentă și lista poate continua peste mări și țări, s-au dovedit tot timpul slabi și lipsiți de orice vână politică în bătălia pentru transformarea intereselor locale în realități palpabile, și nu onirice, până la somnul de pe urmă !
      Acum, spectacolul de ultimă oră al invizibililor noștri lideri locali ( cât de ironic sună acest termen de ,,lideri” în cazul respectivilor!) s-a mutat –  precum circul clovnilor triști din filmele marelui Charlot – pe azimutul noii săli de spectacole de 16 000 de locuri ! Să te ții dezbateri năprasnice pe la Consiliul Local, acolo unde vocea ,,premarului” Lae Robu tună precum Leul în iarnă că, vai nouă, cum să se poată face minunea cu pricina tocmai la Giroc și nu la Punctele Cardinale, de exemplu !
     Dincolo, la Consiliul Județean, președintele Călin Dobra afirmă și el, răgușit de atâtea grele argumente, că Giroc or Timișoara totuna e, numai să se facă o dată, domne! strălucitoarea polivalentă din mintea politicienilor din regiune.
     Și uite așa, se va încheia apoteotic o nouă filă din saga de tip Dallas a impotenței dovedite a clasei politice locale, care, firește că nu va reuși să ducă la bun sfârșit nici în actualul ciclu politic vreun proiect edilitar mai acătării !
   Bieții bănățeni știu bine, mult prea bine, de ce !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Academia de Advocacy cere responsabilitate politică și stabilitate guvernamentală

În contextul crizei politice actuale, Academia de Advocacy face un apel ferm către partidele politice proeuropene să constituie o coaliție stabilă și să formeze...

Curtea Constituțională între statul de drept și democrația (i)liberală

Recenta decizie a Curții noastre Constituționale, de anulare a întregului proces electoral aferent alegerii Președintelui României, a trezit emoții la nivelul întregii Națiuni. Mulți...

Brumar, primul bal…

Citește și :