Severin-Adevărul-Udrea-Cristoiu

159

Iată un cvartet mai redutabil decât legendarul Garrinchá-Vavá-Pelé-Zagallo. El va restabili încrederea românilor în condiția morală a statului: național în vrăjeală; federal — în îmbrobodire.

Cândva, Severin a demisionat, căci n-a putut produce lista spionilor străini din presa indigenă. S-a trezit la el doar cu lista promoției „Trocadero” de la Secu’ Băneasa & Fane Gheorghiu. N-a dat-o. Dacă o dădea, cădea guvernul.

Mai apoi, a făcut un tărăboi asurzitor împotriva compoziției apei: de ce atât de mult hidrogen? Curtea Internațională de la Haga l-a penalizat pentru port ilegal de creier și falsă diplomă de bacalaureat.

O altă curte — de data aceasta românescă — i-a aprobat cererea de a fi judecat cu ușile închise, nu cumva să fie lezate nu știu ce interese naționale și, mai ales, imaginea  de găinar a petiționarului.

Azi, deși solidar (pe ici, pe colo) cu Elena Udrea și cu Adevărul (bine temperat), Adrian Severin se întreabă de ce doamna fost-ministru spune adevăruri abia acum.

Simplu, din același motiv pentru care și Adrian Severin, fost parlamentar european, s-a plâns că i s-a înscenat o mită (a fost „framed” ), abia după ce fusese dat în gât pentru „onorariul” solicitat.

Singurul pui de găină născut prin cezariană — în timpul tranziției de la a mânca rahat sub Nicolae, Elena și Nicu Ceaușescu la a mânca căcat din vocație — strigă și el „Prezent! Prezent! Prezent!”

Purtând în cioc permisul unic de a oferi asistență Adevărului — când acesta se hotărăște să se sinucidă —, puișorul Ion Cristoiu ciugulește jurnale Udrea și produce găinaț Coldea.
După care, se dă drept cocoșul-cocoșilor: „Cucurigu, boieri mari/ Luați o plasă de doi bani!”

Elena Udrea a cerut să i se respecte câteva dintre drepturile fundamentale ale omului de celulă. Cetățenii celui mai drept stat de drept speră ca autoritățile să se dovedească drepte.

În cazul în care cererea Elenei Udrea va fi aprobată, Domnia Sa va avea următoarele drepturi, inalienabile: să dea cu mopul; să văruiască; să înfingă zambila în brânză, să se dea cu parașuta — fără instructor — de pe pervazul ferestrei pe capacul WC-ului; și să vopsească gratiile celulei cu ojă Gold Rush (98.000 € suta de grame), produsă de Models Own.
Cum solidaritatea la români se naște cu forcepsul și moare la primul zăngănit de cătușe, în finalul prelegerii sale de drept penal transpartinic, Adrian Severin se desolidarizează în chip parșiv de adevărurile Elenei Udrea:

„Să sperăm, alături de dna Udrea, că adevărul nu va putea fi totuși încătușat! Măcar și pentru faptul că adevărul și Elena Udrea nu sunt același lucru”.

Evident, adevărul gol-goluț este că doar Adrian Severin și Adevărul sunt același lucru. De sperat, și noi sperăm să-i vedem reuniți pe Udrea și Severin. Cu adevărurile lor, cu tot.

Băi, mușamale obosite, nu vă mai dați drept dantelă Valentino!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.