Serviciu aproape secret! Un teren ultracentral de aproape 1 milion de euro, „cadoul” Primăriei Timişoara pentru Iulius Group şi proiectul Openville

4086

În campania electorală recent încheiată, detectivul particular Petrică Folică, candidat independent la Camera Deputaţilor, a făcut o dezvăluire şocantă. Terenul din vecinătatea centrului comercial Iulius Mall Timişoara – pe care compania Iulius Group a început, în septembrie 2015, implementarea proiectului multifuncţional Openville – a fost cedat constructorului cu titlu gratuit de către Primăria Timişoara. Este vorba despre 12.532 de metri pătraţi de teren, pe care urma să treacă inelul II de circulaţie al oraşului.

Paradoxal, acest teren ultracentral a fost achiziţionat de către Primăria Timişoara, în anul 2002, cu aproape 1 milion de euro, bani plătiţi din bugetul local, tocmai de la acelaşi Iulius Group. Aşadar, Primăria Timişoara cumpără un teren pentru construirea inelului II de circulaţie al oraşului, timp de 13 ani nu execută nicio lucrare pe acest teren, iar în 2015 îl restituie vânzătorului, cu titlu gratuit, pentru ca acolo să se construiască clădirile Openville.

Pare destul de greu de înţeles mecanismul acestei afaceri pentru administraţia oraşului, dacă nu cumva ne aflăm în faţa unui „tun” de 1 milion de euro dat la bugetul local, asumat de primarul Nicolae Robu, în favoarea grupului de firme deţinut de ieşeanul Iulian Dascălu. Dacă această „donaţie” imobiliară va scăpa şi de vigilenţa inspectorilor Curţii de Conturi, în momentul în care va avea loc descărcarea de gestiune publică pe anul 2015, înseamnă că ne aflăm în plin univers kafkian, iar banii contribuabililor se joacă la ruleta anumitor interese destul de secrete şi de obscure.

Primăria Timişoara cumpără cu aproape 1 milion de euro un teren pe care-l putea obţine gratis

În anul 2002, Primăria Municipiului Timișoara a achiziționat de la SC Iulius Group SRL un teren cu suprafața de 12.531 metri pătraţi, aferent inelului II de circulație al oraşului, teren pentru care a plătit din bugetul local suma de 70USD/mp, plus TVA. Adică, aproape 1 milion de euro. Achiziționarea terenului a fost aprobată de către Consiliul Local Timișoara, prin HCL nr. 356 din data 12/10/2002, având în vedere și referatul favorabil al primarului Gheorghe Ciuhandu, referat nr. SC2002-19641/03.12.2002.

Aici, se cuvine să facem o precizare. Primăria Timişoara a cumpărat, cu aproape 1 milion de euro, un teren pe care l-ar fi putut obţine şi prin expropriere pentru utilitate publică, deoarece pe acolo ar fi trebuit să treacă inelul II de circulaţie al oraşului. Mai mult, acel teren făcea parte dintr-un lot de 12 hectare ce fusese cumpărat, cu doar câteva luni mai devreme, în februarie 2002, de Iulius Group SRL, fără licitaţie, de la Societatea Naţională de Radiocomunicaţii SA. Preţul plătit, unul cu adevărat special: 25 de dolari pe metru pătrat, plus construirea unei clădiri la Orţişoara. Mutarea antenelor de radiocomunicaţii de la Timişoara la Orţişoara a rămas în sarcina vânzătorului.

Din motive neştiute, dar bănuite, Primăria Timişoara nu numai că nu face demersuri pentru a obţine terenul necesar inelului II de circulaţie în mod gratuit, prin expropriere pentru lucrări de utilitate publică, nu numai că nu negociază cu Societatea Naţională de Radiocomunicaţii SA să-l achiziţioneze cu 25 de dolari metru pătrat, ci aşteaptă ca tranzacţia să fie făcute de Iulius Dascălu, pentru ca mai apoi să cumpere terenul de 1,2 hectare de la noul proprietar cu 70 de dolari metru pătrat.

„Am încercat, dar nu s-a putut. Era pregătit totul pentru un tun imobiliar. Când a ajuns terenul la firma privată nu am trecut la expropiere pentru că legea are o mulţime de interpretări şi ar fi fost o operaţiune greoaie. Am fi stat trei, cinci ani, ca să obţinem exproprierea. A fost decizia Executivului de a cumpăra. Nu mă pronunţ cu ce a fost după aceea, deoarece a fost o comisie de negociere, o hotărâre de consiliu local”, a declarat la vremea respectivă secretarul primăriei, Ioan Cojocari, considerat „eminenţa cenuşie” a administraţiei Ciuhandu.

Deși a cheltuit banii timișorenilor pentru cumpărarea terenului, după tranzacţie, nici administrația primarului Gheorghe Ciuhandu, nici cea a primarului Nicolae Robu nu a finalizat inelul II de circulație al orașului, ci a construit doar un drum care, şi în prezent, asigură doar accesul la centrul comercial Iulius Mall. Practic, terenul a fost amenajat pe bani publici, în beneficiul vânzătorului. În anul 2005, S.C. Iulius Group S. R.L. a finalizat construirea Iulius Mall în vecinătatea parcelei de teren vândută, în 2002, cu aproape 1 milion de euro, Municipiului Timișoara.

Cadou imobiliar de 1 milion de euro pentru Iulian Dascălu

În anul 2015, prin adresa cu numărul CP 2015 -34/08.04.2015, SC Iulius Trust SRL a solicitat Primăriei Municipiului Timișoara ca terenul de 12.531 mp, pe care în 2002 îl vânduse Municipiului Timișoara, să fie inclus cadastral în zona din vecinătatea a Iulius Mall, unde societatea privată dorea să se extindă și să construiască – PUZ zonă mixtă: comercială, de servicii și de birouri „Openville”. Generos din fire, mai cu seamă când este vorba despre banii timişorenilor, nu ai săi personali, primarul Nicolae Robu a întocmit rapid referatul cu nr. CT2015 – 34/30.04.2015 şi a aprobat acestă solicitare. Deși era 30 aprilie 2015, la SC Iulius Trust SRL a venit „Moș Nicolae” și îi aduce cadou aprobarea ca, în mod gratuit, să construiască și să se extindă pe terenul de 12.531 mp pe care Primăria Municipiului Timișoara este proprietar, teren pe care îl achiziționase în 2002 tocmai de la această societate privată, cu suma de 70 USD/mp + TVA, plătită din bugetul timișorenilor.

În ședința de plen a Consiliului Local Timişoara, solicitarea SC Iulius Trust SRL face obiectul unui HCL, nr. 204/08.05.2015, prin care se aprobă includerea terenului amintit cu suprafața de 12531 mp – înscris în CF nr.415402 Timișoara nr. top. 1723/2/1/1/1/1/b/5 – proprietatea Municipiului Timișoara, în PUZ Zonă mixtă: comerț, servicii birouri Openville. Este votat fără probleme de către majoritatea consilierilor.

„În comisia de urbanism, eu personal am respins acest proiect de HCL 204/08.05.2015, din motiv că aduce prejudicii patrimoniului și bugetului Municipiului Timișoara. În ședința pregătitoare care a precedat plenul CLT am atras atenția primarului Robu că nu este corect față de timișoreni, ca după ce în 2002 Primăria a plătit 70USD/mp din bugetul local pentru cei 12531 mp de teren, acum să ofere gratuit terenul tocmai societății comerciale private de la care a fost cumpărat. Ca soluție corectă, am propus primarului și celorlalți consilieri locali ca SC Iulius SRL să cumpere înapoi terenul de la Municipiul Timișoara, la acealași preț de 70USD/mp +TVA la care să se adauge o dobândă aferentă perioadei 2002-2015 pentru suma primită de la de la bugetul local în 2002. Pot dovedi cele afirmate prin stenograma ședinței pregătitoare. Din păcate, primarul Robu a respins soluția mea”, a dezvăluit fostul consilier local Petrică Folică.

petrica-folica

Astfel, s-a respectat rețeta capitalismului românesc postdecembrist: clădirea imperiilor „capitaliștilor” autohtoni prin căpușarea banului public. Recapitulând, în anul 2002, aproape un milion de euro din bugetul local al timișorenilor – reprezentând contravaloarea unui teren de 1,2 hectare – a ajuns în conturile S.C. Iulius Group SRL, pentru ca mai apoi, în 2015, același teren cumpărat pe banii timișorenilor – proprietatea Municipiului Timișoara – să fie dat gratuit, de către administrația primarului Robu, spre folosință, firmei SC Iulius Trust SRL.

„Ţinând cont de faptul că terenul proprietatea Municipiului Timişoara este de natura domeniului public de interes local prin destinaţia lui de la data cumpărării, lucrările de construcţie care vor putea afecta acest teren vor avea destinaţie de drum, amenajări peisagistice sau clădiri pentru desfăşurarea de activităţi ale serviciilor publice, urmând a fi realizate de către investitor pe cheltuiala sa, în numele şi pentru Municipiul Timişoara, fără recuperarea contravalorii acestora. Viitoarele construcţii proprietatea municipiului Timişoara, care vor afecta terenul înscris în CF nr. 415402 Timişoara, nr. top 1723/2/1/1/1/1/b/5, vor fi folosite şi vor avea destinaţia exclusiv de utilitate şi de uz public”, se menţionează în referatul privind oportunitatea includerii acestui teren în PUZ-ul Openville. Poate este important să menţionăm că acest document poartă nu mai puţin de şapte semnături, printre care cele ale fostului city manager Sorin Drăgoi şi fostului arhitect şef Ciprian Silviu Cădariu, dar şi cea a omniprezentului secretar Ioan Cojocari.

sorin-dragoi-si-nicolae-robu

Inelul II de circulaţie al Timişoarei, cuprins în proiectul Openville

În data de 22 septembrie 2015, Grupul Iulius a demarat lucrările de construcţie la proiectul multifuncţional Openville, care va fi amplasat şi pe 1,2 hectare de teren ce aparţine domeniului public al oraşului. Conform reprezentanţilor Iulius Group, „peste 220 milioane de euro vor fi investite în ansamblul urbanistic din imediata vecinătate a Iulius Mall Timişoara, sumă ce reprezintă cea mai mare infuzie de capital privat în sectorul de real estate din vestul ţării”.

Adaptarea la condiţiile actuale de piaţă şi integrarea la linia urbanistică a Timişoarei au fost realizate de arhitectul Radu Mihăilescu. Openville va avea o suprafaţă total construită de 594.000 mp, iar Iulius Mall Timişoara va fi parte integrată. Cea mai mare pondere o va avea componenta office, dezvoltată sub brandul United Business Center, care va include şapte imobile, cu o suprafaţă totală de peste 131.000 mp închiriabili, printre care şi cea mai înaltă clădire din România (155 m şi 27 de etaje). Acestea vor forma polul de business al regiunii, destinat companiilor multinaţionale cu planuri de expansiune, unde vor lucra aproximativ 13.500 de persoane. Openville va crea la Timişoara şi cel mai mare parc suspendat din România, un spaţiu verde de peste 55.000 mp, cu patinoar, carusel, fântâni arteziene, piaţete pentru evenimente, peste 1.000 de arbori maturi, 20.000 de arbuşti şi gazon special. Openville va avea un impact semnificativ asupra economiei Timişoarei, atât în faza de construcţie, cât şi post-inaugurare. Proiectul va crea peste 3.500 de locuri de muncă în perioada de edificare a proiectului. Alte 16.500 de persoane vor lucra în ansamblu după finalizare, în cele şapte clădiri de birouri şi în componenta de retail.

„Alte beneficii directe aduse oraşului sunt reprezentate de investiţiile la nivelul infrastructurii rutiere, prin efectuarea unor lucrări ample, care vor asigura deschiderea Inelului II de circulaţie şi realizarea conexiunii cu Bulevardul Antenei, modernizarea străzii existente, precum şi crearea unor noi trasee şi a legăturilor acestora în zonă. Toate aceste investiţii vor fi realizate de către dezvoltator şi vor fi donate municipalităţii”, ne-a mai transmis Daniela Constantin, purtătorul de cuvânt al companiei Iulius Group, pe segmentul proiectului Openville.

2 COMENTARII

  1. Prețul de acum este minim 200e/mp deci valute terenului e mai mult decât dublă.
    Interesant articol, totuși, dacă face iulius inelul 2 atunci nu mai ai deloc subiect..

  2. CAPITALISM, REȚETA ROMÂNEASCĂ: VISUL MARILOR CAPITALIȘTI POSTDECEMBRIȘTI CLĂDIT CU BANI DIN BUGETUL TIMIȘORENILOR

    În anul 2002 Primăria Municipiului Timișoara achiziționează de la S.C. Iulius Group S.R.L. un teren cu suprafața de 12531 mp aferent inelului II de circulație, teren pentru care plătește din bugetul local 70USD/mp plus TVA. Achiziționarea terenului a fost aprobată de către Consiliul Local Timișoara, prin HCL nr. 356 din data 12/10/2002, având în vedere și referatul favorabil al primarului Gheorghe Ciuhandu, referat nr. SC2002- 19641/03.12.2002.
    Deși a cheltuit banii timișorenilor pentru cumpărarea terenului, nici administrația primarului Ciuhandu nici cea a primarului Nicolae Robu nu finalizează inelul II de circulație al orașului și nu realizează nimic în beneficiul timișorenilor pe acest teren.
    În anul 2005, S.C. Iulius Group S. R.L. finalizează construirea Iulius Mall în vecinătatea parcelei de teren vândută în 2002 Municipiului Timișoara.
    În anul 2015, prin adresa cu numărul CP 2015 -34/08.04.2015, S.C. Iulius Trust S.R.L. solicită Primăriei Municipiului Timișoara, ca terenul de 12531 mp pe care în 2002 îl vânduse Municipiului Timișoara, să fie inclus în zona din vecinătatea Iulius Mall, unde societatea privată dorește să se extindă și să construiască – PUZ zonă mixtă: comercială, de servicii și de birouri ”Open Ville”.
    În referatul său nr. CT2015 – 34/30.04.2015, primarul Nicolae Robu aprobă acestă solicitare. Deși era 30 aprilie 2015, la S.C. Iulius Trust S.R.L. vine ”Moș Nicolae” și îi aduce cadou aprobarea ca GRATUIT să construiască și să se extindă pe terenul de 12531 mp pe care Primăria Municipiului Timișoara este proprietar, teren pe care îl achiziționase în 2002 tocmai de la această societate privată, cu suma de 70 USD/mp + TVA, plătită din bugetul timișorenilor.
    În ședința de plen a CLT este votată de către majoritatea consilierilor HCL 204/08.05.2015 prin care se aprobă includerea terenului amintit cu suprafața de 12531 mp – înscris în CF nr.415402 Timișoara nr. top. 1723/2/1/1/1/1/b/5 – proprietatea Municipiului Timișoara, în PUZ Zonă mixtă: comerț, servicii birouri Open Ville.
    Menționez că în comisia de urbanism, eu personal am respins acest proiect de HCL 204/08.05.2015, din motiv că aduce prejudicii patrimoniului și bugetul Municipiului Timișoara.
    În ședința pregătitoare care a precedat plenul CLT am atras atenția primarului Robu că nu este corect față de timișoreni, ca după ce în 2002 Primăria a plătit 70USD/mp din bugetul local pentru cei 12531 mp de teren, acum să ofere gratuit terenul tocmai societății comerciale private de la care a fost cumpărat. (De luat în considerație că în 2002 prețul unui apartament era de 5000 USD iar al unei case 15 000 USD.) Ca soluție corectă, am propus primarului și celorlalți consilieri locali ca SC. Iulius SRL să cumpere înapoi terenul de la Municipiul Timișoara, la acealași preț de 70USD/mp +TVA la care să se adauge o dobândă aferentă perioadei 2002-2015 pentru suma primită de la de la bugetul local în 2002. Pot dovedi cele afirmate prin stenograma ședinței pregătitoare. Din păcate, primarul Robu a respins soluția mea.
    Astfel, s-a respectat rețeta capitalismului românesc postdecembrist: clădirea imperiilor ”capitaliștilor” autohtoni prin căpușarea banului public. În anul 2002 bani din bugetul local al timișorenilor reprezentând contravaloarea unui teren au ajuns la S.C. Iulius Group SRL, apoi în 2015 același teren cumpărat pe banii timișorenilor – proprietatea Municipiului Timișoara – este dat gratuit, de către administrația primarului Robu, spre folosință, firmei SC. Iulius Trust SRL.
    FOLICĂ PETRICĂ,
    DEPUTAT INDEPENDENT PENTRU BĂNĂȚENI!

    P.S. La ședința pregătitoare ereau prezenți toți consilierii partidelor (PNL, PSD, PDL, ALDE, PNȚCD,…) care acum vă cer votul și nu au avut nici o reacție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.