Serviciile publice, în slujba cetățenilor. Peste 20 de instituții din Timiș, la Ziua Serviciilor Publice. Video

545

Importanţa instituţiilor publice pentru un oraş depinde de pregătirea profesională a celor care îi oferă serviciile. Peste 20 de instituţii din Timiş şi-au prezentat, ieri, serviciile, la cea de-a IV-a ediţie a „Zilei Serviciilor Publice”, ce a avut loc în Piaţa Unirii.

Formaţia Big Band a deschis această ediţie la care a fost prezent şi fostul primar al Munchenului, domnul Hep Monatzeder : „Este un eveniment special pentru cetăţenii unui oraş în care se arată importanţa ce o au instituţiile publice, în care „apa să curgă, apa uzată să fie evacuată, grădiniţele să funcţioneze, tramvaiele sau autobuzele să circule. Oraşele se dezvoltă tot mai mult, iar infrastructura ocupă un rol important în dezvoltarea acestora, aici referindu-ne și la alimentările cu apă, la eliminarea apelor uzate, la transportul în comun. Trebuie să avem în vedere unirea oraşelor pentru a găsi soluţii pentru a ajunge la rezultate bune, pentru dezvoltarea metropolelor din ţările noastre. Deoarece avem probleme asemănătoare în oraşele noastre, este foarte important ca aceste colaborări să funcţioneze şi să ducă la un schimb de experienţă pentru a ajunge în timp la soluţionarea problemelor care ni se pun de către cetăţeni”.

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, consideră un astfel de eveniment ca fiind unul excepţional „pentru că serviciile publice sunt de mare interes pentru cetăţeni, de mare interes pentru oraşul nostru”.

De „Ziua Serviciilor Publice” au fost prezente cu standuri toate instituţiile din Timişoara care oferă servicii publice, atât cele din Primărie, cât şi cele coordonate de Primărie, dar şi alte structuri ce aparţin Statului Român, sau Consiliului Judeţean.

Prezenţa domnului Hep Monatzeder la Timişoara este cu ocazia unui parteneriat semnat cu Aquatimul, în această zi importantă, Serviciile Publice prezentându-și fiecare realizările în faţa cetăţenilor.

„Am ieşit cu piesa noastră de rezistenţă „Guliver”, care inspectează canalele, este un roboţel care nouă ne permite în timp real să vizualizăm sistemul de canalizare, iar noi vom putea face mici demonstraţii pentru cei care vor fi curioşi”, a spus director general Aquatim, Ilie Vlaicu.

Direcţia de Asistenţă Socială care deţine Centrele de zi pentru Copii, pentru persoane adulte sau persoane vârstnice, cu handicap, cantină socială, persoane fără adăpost, având misiunea de a servi interesul comunităţii prin realizarea măsurilor de asistenţă socială în domeniul protecţiei copilului şi familiei, a persoanelor vârstnice, persoanelor cu dizabilitate, şi a altor persoane şi grupuri aflate în nevoie socială, ce se află întotdeauna „În slujba oamenilor”, a fost prezentă ieri în Piața Unirii.

Inspectoratul de poliţie judeţean, unde am dat de agent şef Florin Băcioiu „Inspectoratul Judeţean de Poliţie timiş, derulează şi în acest an ca şi în ceilalţi ani anteriori evenimente cu teme preventive precum violenţa în familie, violenţa în mediul şcolar, dar şi metoda „Accidentul” care încă face victime în rândul cetăţenilor.

Jandarmii au prezentat standuri cu materiale de intervenţie, specifice serviciului de jandarmi Timiş, unde îi asteaptau şi pe cei tineri, dar şi pe vârstnici.

Fiecare Serviciu prezent şi-a etalat serviciile care se află în interesul cetăţeanului pentru ca acesta să fie la curent cu ultimele noutăţi, care au apărut pe piaţă, atât cu tehnică nouă prezentă cât si cu schimburile din actele normative.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.