Service-urile auto şi firmele de dezmembrări auto au fost verificate, din nou, de poliţiştii locali din Timişoara. Mai multe dintre ele au fost amendate pentru că au încălcat legea protecţiei mediului.
“Verificările vizează respectarea legislației referitoare la protecția mediului, în special modul în care reprezentanții acestor societăți țin cont de prevederile legale în ceea ce privește gestionarea deșeurilor periculoase și colectarea duală a deșeurilor”, explică Poliţia Locală.
Nouă societăţi comerciale, atât service-uri auto cât şi firme de dezmembrări, au fost amendate. Cuantumul sancţiunilor este de 19.000 de lei.
Firmele cu nereguli au fost descoperite în zonele Ovidiu Balea, Calea Buziașului, Matei Millo şi Vuk Karajic. Acestea nu aveau contract pentru colectarea deșeurilor periculoase, nu au depozitat corect deșeuri periculoase precum uleiuri uzate, filtre și alte componente folosite în pubelele de la Retim și nu au colectat dual.