Localitatea Racovița din județul Timiș se pregătește să prindă culoare în luna septembrie. Asociația Acasă în Banat anunță că a doua ediție a evenimentului Color the Village va avea loc la Racovița, în județul Timiș, în perioada 17-19 septembrie 2020.
Cu măști și mănuși pentru voluntari și gazde, pregătiți să ia toate măsurile de protecție, reprezentanții Asociației Acasă în Banat au ținut ca acest eveniment să se desfășoare și în acest an deoarece, pe lângă faptele bune, contribuie în mod real la sprijinirea comunităților locale din Banat.
Evenimentul Color the Village este dedicat faptelor bune și, timp de trei zile, voluntari din toată țara se mobilizează să ajute o comunitate, să zugrăvească 30 de case și să le redea strălucirea și frumusețea de odinioară. „Suntem bucuroși că putem demara proiectul Color the Village din acest an, de la Racovița și suntem nerăbdători să mergem să zugrăvim acest sat care păstrează arhitectura tradițională a Banatului de câmpie. Deși în prezent, încă sunt restricții din cauza pandemiei de coronavirus, ținem legătura strâns cu autoritățile și ne vom adapta, în funcție de cerințele din luna septembrie. Abia așteptăm să ne apucăm de zugrăvit!”, a declarat Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat.
Voluntarii care vor să participe trebuie să completeze un formular pe site-ul proiectului www.colorthevillage.ro, pentru a menționa exact zilele în care pot veni să dea o mână de ajutor. Pentru ediția din acest an, membrii asociației au ales localitatea Racovița din județul Timiș deoarece fațadele caselor își păstrează arhitectura în stilul barocului rural, cu fațade decorate și motive florale. Anul trecut, Color the Village s-a desfășurat la Eftimie Murgu, satul morilor de apă din județul Caraș Severin. Evenimentul a reușit să adune 250 de voluntari, fiind renovate 34 de case.
Proiectul participă la maratonul cu strângere de fonduri „Timotion 2020”, așadar alergătorii pot susține Color the Village alergând și donând pentru acest proiect. De asemenea, proiectul se bucură în acest an de sprijinul Policolor, Intel-Movidius, Fundația Comunitară Timișoara, Banat IT, Alergotura și Primăria Racovița.
Dacă doriți să susțineți renovarea celor 30 de case din comuna Racovița, județul Timiș, puteți să faceți și o donație către Asociația Acasă în Banat, cu mențiunea RACOVIȚA.
CIF 39329018, Adresa: sat. Valeapai, nr.134, comuna Ramna, județul Caraș-Severin
Donații în LEI: RO26BTRLRONCRT0P53069801
Donații în EURO: RO11BTRLEURCRT0P53069801
SW*IFT/ BIC: BTRLRO22
PayPal: acasainbanat@gmail.com
Revolut: 0748918091
Asociația Acasă în Banat a fost înființată în 2018 și își propune să păstreze patrimoniul cultural al regiunii Banat, să redea culoare satului bănățean, să redescopere adevăratele valori ale acestor locuri: oameni buni și gospodari, case frumoase și poveștile lor.