Să vă explic de acest titlu ce poate produce stupori celor care nu știu că locuiesc într-o țară în care dreptatea stă cu capul pișat. Scuzați: micționat. Iar între micționanții care ne-au făcut viața atât de frumoasă, atât de plină de satisfacții și de mândrie că suntem români, domnul Puiu Popoviciu, nea Puiu Popoviciu este la loc de frunte. Alături de mulți alții. Care aflați la bulău, care scoși de la bulău după cărți scrise, care în libertate voioasă.
Înainte de a vedea cât de minunată este biografia lui Puiu Popoviciu, să vă explic și un amănunt ortografic: am scris „separarea putorilor din stat” și nu „separarea puterilor din stat” fiindcă, de mai multă vreme, în țara noastră, puterile nu mai sunt de mult timp separate, ci toxic amestecate. Mă refer la faptul că Parlamentul, puterea legislativă, face comisii de anchetare a alegerilor și cere dosare, de parcă ar fi putere judecătorească. La fel, că ministrul Justiției, adică un membru al guvernului, face declarații publice agresive la adresa DNA care, știm bine, se ocupă cu cercetarea unor membri marcanți ai guvernului în frunte cu Liviu Dragnea.
Un asemenea atac concertat asupra Justiției este fără precedent în istoria democratică a României!
Dar cea mai mare porcărie a amestecului puterilor în stat nu este ceea ce vedem în fiecare seară la emisiunile de actualități, ci cârdășia efectivă cu hoții a Ministerului de Interne și/sau a serviciilor secrete. A Poliției, mai ales, o instituție care s-a făcut că îi păzește pe zeci de mega-hoți plasați sub supraveghere sau, pur și simplu, fără nicio problemă. Așa cum a fost și cazul lui Puiu Popoviciu care, după ce a fost condamnat în primă instanță, la închisoare cu executare a fost lăsat liber asemenea unui căprior cu domiciliul în Monaco. Sigur, mai de rahat pentru autoritățile române este cazul lui Sebastian Ghiță, cel care a dipărut de sub ochii Poliției de pe DN 1 și identificat cu greu în Serbia de unde e tot mai greu de extrădat. La fel, Morgenstern Avraham, dispărut de sub nasul polițiștilor ca, scuzați, măgarul în ceață.
Nu știu exact suma ce sumă ar trebui rcuperată de la acești hoți ordinari. Probabil că suma furată de ei depășește miliardul, dar, o să vă șochez: nu are nicio importanță. Sentimentul cel mai jignitor pe care acești oameni ai vechii Securități și ai noilor Servicii este că ei pot face absolut orice fără să le pese nimic. Mai clar spus: că îi doare în cur.
Ați aflat deja, Puiu Popoviciu s-a predat la Londra, a plătit o cauțiune de 200 000 de lire sterline (un bacșiș la banii lui), i s-a pus o brățară de urmărire și e foarte probabil că nu va fi extrădat înainte de scurgerea sentinței. Asta fiindcă, între altele, condițiile de închisoare în România sunt inumane. De fapt, fiindcă Securitatea, după 1989, ne-a furat și destinul, și banii, și dreptatea, și, mai ales, speranța. Amin!