Senatorul Mircea Geoană, președintele PSRO: ”Este incredibil, niciunde n-am văzut un asemenea jaf ca aici, în Caraș-Severin!”

1390

Venit să gireze lansarea candidaților PSRO în Caraș-Severin, la Reșița, Mircea Geoană s-a dovedit bucuros că aici s-a reușit într-un timp foarte scurt nașterea unei organizații de partid puternice, condusă de omul de afaceri Aurel Filipescu dar, pe de altă parte, s-a declarat de-a dreptul iritat de jaful care s-a petrecut aici ani de zile și de faptul că județul se află printre ultimele din punct de vedere al performanțelor economice. Este incredibil cum din fala industrială a României, Reșița și Carașul au ajuns la coada clasamentului, spune Geoană, care explică faptul că PSRO are ca obiectiv reindustrializarea României.

”Mi se pare atât de revoltător încât îmi vine să ies în piața publică și să strig. Și acest strigăt de disperare, această revoltă nu se aude dar o simt în fiecare om pe care l-am întâlnit în aceste zile aici. O mândrie călcată în picioare, o demnitate călcată în picioare, un patrotism local călcat în picioare, un sentiment că ne batem joc de soarta acestor locuri și de soarta acestor oameni. Poate că cei mai în vârstă au văzut aceste vremuri dar celor tineri, care văd ce se întâmplă, degeaba le povestim cum a fost odată, ei trăiesc azi. Și dacă vrem ca această zonă minunată a țării, a Europei și a lumii să supraviețuiască încă 100 de ani, trebuie să facem ceva acum. O să mă întrebați dacă se poate. Vă pot da exemple de țări care erau mult în spatele României și care aveau mai puține resurse decât țara noastră. E nevoie în primul rând, dacă ne referim la Caraș-Severin, de schimbarea totală a garniturii de la Consiliul Județean și de la primării. Este obligația noastră, a PSRO, să schimbăm de sus până jos. Nu e posibil ca la Bocșa, la Reșița, să nu insiste toată conducerea României să vină investitori, pentru că ai unde să-i aduci. Unii vor doar să taie si să arunce la fier vechi. Poate nu mai putem readuce industria la nivelul ei,  dar putem reindustrializa la nivelul actual Caraș-Severinul”, a declarat Geoană.

Mircea Geoană susține că se poate veni cu o nouă revoluție industrială și cu o revoluție a bunei guvernări. Se pot crea locuri de muncă și în industriile tradiționale dar și în cele noi, spune liderul PSRO, care spune că nu e posibil să lași să moară o universitate, referindu-se desigur la ”Eftimie Murgu”. Mircea Geoană a cerut imperativ și oprirea jafului de la Băile Herculane. Președintele PSRO spune că dacă mai lăsăm să treacă încă patru ani cu aceleași partide tradiționale, poate în 2020 va fi prea târziu să mai facem ceva.

Vineri seara, Mircea Geoană s-a aflat la Băile Herculane, pentru lansarea candidatului la primăria orașului, iar sâmbătă, la Bocșa și Reșița. PSRO consemnează și o premieră în Caraș-Severin: candidatura pe locul întâi de pe lista consilierilor județeni, în persoana Alinei Stancovici, cadru universitar la Reșița. Pentru municipiul capitală de județ, va candida, la primărie, Sergiu Caplea, un tânăr manager.

1 COMENTARIU

  1. Geoană și-a găsit pe cine să aleagă președinte pe Reșița. Un escroc care a înșelat atât persoane fizice cât și firme cu peste 90 de miliarde de lei(90000000000 lei). A falimentat Reconsul vânzând tot și tot el se victimizează spunând că a împrumutat Reconsul cu peste 100000 euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.