0.1 C
Timișoara
duminică 22 decembrie 2024

Semnal de alarmă tras de meteorologi: ”iarnă grea, cu viscole puternice și troiene cât casa”!

O nouă alertă cu privire la iarna grea din acest an vine chiar de la Ion Sandu, preşedintele Societăţii Meteorologice Române. Aşa cum ne-au tot avertizat specialiştii meteorologi, iarna 2017 – 2018 va fi una grea, cu viscole puternice şi temperaturi foarte scăzute. Ion Sandu a declarat, într-o intervenţie la RTV, că în România va fi o iarnă grea în acest an, asemănătoare cu iarnă din 2012. Cel puţin trei viscole vor veni peste ţara noastră în această iarnă, iar motivele le aflaţi mai jos, în precizările oferite pentru sursă citată, notează hotweek.ro.

„Încerc să dau un semnal de alarmă: patru uragane consecutive peste America, furtuni puternice în Irlanda înseamnă cantităţi enorme de vapori de apă în atmosfera. În acest context, în această iarnă este posibil să avem de-a face cu o iarnă că cea din 2012, cu trei viscole. Şi cantităţile de precipitaţiile mai mari ne pot conduce către o iarnă ca cea din 2012”, a declarat Ion Sandu.

Preşedintele Societăţii Meteorologice Române a mai precizat că această toamnă a fost foarte asemănătoare cu cea din 2012, în special în privința alternațelor de temperatură. Tocmai aceste diferenţe de temperatură ne avertizează că vom avea o iarnă 2017 – 2018 deosebit de grea, susţine Ion Sandu.

„Este vorba despre alternanţa dintre temperaturi ridicate şi iarnă în toată regula, la munte. E un semnal care trebuie să ne îngrijoreze şi care trebuie să ne facă să luăm măsuri de readaptare la schimbările climatice. Eu încerc să fac corelaţie cu toamna din 2011, cea dinaintea iernii din 2012, este foarte asemănătoare această toamnă cu aceea, mai ales în ceea ce priveşte alternanţele de temperatura”, a declarat Ion Sandu, preşedintele Societăţii Meteorologice Române.

VREMEA DE CRĂCIUN 2017 ŞI REVELION 2018

În iarna 2012 au fost troiene cât casa. “Iarna asta vor fi viscole foarte puternice, trebuie luate măsuri. Facem deducţie logică: dacă şi octombrie va fi mai cald, iarna această va fi asemănătoare cu cea din 2012. Va fi prăpăd!”, declara Ion Sandu în septembrie.

Elena Mateescu, director ANM, spunea, recent, că vom avea o iarnă a extremelor, cu treceri de la zile foarte călduroase la zile în care instabilitatea atmosferică va fi semnificativă. Se vorbeşte despre temperaturi glaciare în decembrie şi ianuarie, care vor coborî până la minus 20 de grade Celsius sau chiar mai jos, chiar şi zece zile la rând.

Ministrul Energiei, Toma Petcu, a anunțat că toţi producătorii şi furnizorii de energie electrică şi gaze au fost înştiinţaţi şi pregătiţi. “Am avut săptămâna trecută o şedinţa de comandament de iarnă pregătitor, cu toate autorităţile, instituţiile şi companiile implicate. De asemenea, avem în circuitul de avizare şi sunt convins că săptămâna viitoare, în şedinţa de Guvern, vom aproba, pentru prima dată în luna septembrie, programul de iarnă”, a afirmat demnitarul.

El a precizat că se vor consuma multe gaze, dar că nu vor fi majorări substanţiale, având în vedere că ANRE a reglementat consumul casnic până în 2021.

Sursa: hotweek.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un bărbat din Belinț a fost prins conducând beat și fără permis

Un bărbat din Belinț a fost prins băut la volan. Bărbatul de 43 de ani a fost prins în urma unui control de rutină.  Acesta...

Un bărbat din Moșnița Veche a fost jefuit

Sâmbătă dimineață, un bărbat din Moșnița Veche s-a trezit fără mai multe echipamente electrice și unelte pentru construcții. Bărbatului i-au fost sparte atât anexa,...

Citește și :