Vremea frumoasă, zăpada căzută în strat gros, zilele libere de Sărbători au făcut ca triunghiul turistic al Carașului, adică Semenic – Crivaia – Gărâna să fie practic asaltat de cei ce iubesc iarna, natura și activitățile în aer liber. Sute de turiști au luat drept cap-compas, încă de dinainte de Crăciun, facilitățile de cazare din cea mai cunoscută arie turistică a Banatului Montan, devenind o adevărată gură de oxigen pentru hotelierii și cabanierii din zonă. Unii au coborât pentru a-și petrece noaptea dintre ani în orașe, alții au rămas pe toată perioada Sărbătorilor, în timp noi și noi turiști au luat cu asalt, începând de vineri, Muntele Semenic dar și pârtia de la Crivaia, de la Casa Baraj ori noua pârtie de la Gărâna. Sigur că vedeta pârtiilor cu zăpada naturală este cea de pe Semenic, dar odată cu deschiderea celei artificiale de la Crivaia, mulți amatori de schi, snowboard sau săniuță s-au mutat mai jos.
Vineri, Muntele Semenic era plin de turiști. O vreme splendidă, într-un un decor paradisiac dar și un frig pe măsură, întregeau o zi perfectă pentru sporturile de iarnă și, ulterior, pentru vinul fiert din cabane. Asezonată cu măr, portocală sau scorțișoară, licoarea fierbinte te ajuta efectiv să te dezmorțești și era, desigur, nelipsită din oferta localurilor de pe munte. Toate aceste ingrediente și multe altele, printre care tinerețea și veselia, fac să pălească structurile părăsite de pe munte, mai ales că au apărut și altele noi și funcționale.
”Nu ne-am confruntat demult cu un asemenea număr de turiști, ne spune Sorin Minda, administratorul Cabanei Andra, din vecinătatea stației TV de pe Semenic. Pur și simplu nu mai avem din ce prepara mâncare pentru doritori, ne limităm în acest moment la cei cazați, să nu-i ținem flămânzi. Nu mai avem nici pâine. Nu am anticipat că o să avem atâția clienți. Avem de băut dar de mâncat deocamdată doar papanași. Foarte gustoși!”
În ce ne privește, am mai ”apucat” o porție de iahnie de fasole cu cârnați, pentru că doar din această ofertă rămăseseră câteva porții. Minunată, însă, în urma frigului de afară. Cam același lucru s-a întâmplat și la alte facilități turistice, La Cornel, la Colț de Rai, toată lumea a avut aflux de turiști iar accesoriile de închiriat au fost la mare cinste. Așa cum spuneam, o gură de oxigen pentru turismul montan din Caraș-Severin, care are foarte multe de oferit. Dacă înainte dispunea mai mult de natură și peisaj, lucrurile s-au ameliorat foarte mult în sfera serviciilor, aspect confirmat și de prezența masivă a celor iubitori de distracții montane.