Șeful OPC Timiș, atent la transportul public învechit și la starea piețelor din municipiu. Câte amenzi s-au dat în ultima jumătate de an VIDEO

216

Claudiu Susanu și-a încheiat prima jumătate de an la șefia Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Vest, însă va mai rămâne la Timișoara pentru cel puțin șase luni, pentru că mandatul i-a fost prelungit.

Șeful CRPC pe Regiunea de Vest a declarat că în ultimele șase luni au fost aplicate amenzi în valoare de aproximativ un milion de euro,mai multor agenți economici, fiind retrase de la comercializare mărfuri neconforme în valoare de 2,4 milioane de lei.

În plus, acesta a adăugcat că până la jumătatea acestui an au fost depuse aproape 2.300 de reclamații din partea locuitorilor nemulțumiți. De asemenea, șeful CRPC Regiunea de Vest a vorbit și despre activitatea unor instituții subordonate Primăriei Timișoara, în special STPT și s-a referit la starea tramvaielor vechi, care încă mai circulă pe străzile urbei.

„Au fost deja aplicate anumite sancțiuni, dar au rămas încă elemente neclare și mai au un termen foarte scurt de a ne pune la dispoziție omologările pentru tramvaiele de tip vechi, care se pare că nu există, lucru care îi pune într-o situație mai mult decât delicată, pentru că nu au voie și nu ar fi trebuit să realizeze transport public cu aceste mijloace neomologate. Nu înțelegem cum au putut să fie înregistrate”, a rezumat Susanu problema mijloacelor de transport „cu vechime”.

1 COMENTARIU

  1. Pai bun, ati inceput articolul dar nu ati ajuns cu el la niciun capat . Avea rost ? Ce sa intelegem noi, cititorii, din asta, ca ce?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.