0.1 C
Timișoara
sâmbătă 18 ianuarie 2025

Șeful CJT se roagă de ministrul sporturilor să-l ajute! E vorba de demolarea stadionului, ajuns ruină, Dan Păltinișanu

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, cere sprijin pentru urgentarea procedurilor pe care autoritățile centrale trebuie să le facă pentru demolarea stadionului Dan Păltinișanu.

Alin Nica s-a întâlnit azi cu ministrul Sportului, Eduard Novák, căruia i-a transmis că administrația județeană a pregătit demolarea și a rezolvat toate aspectele care țin de consiliu.

“Am discutat în mod particular despre situația Stadionului, context în care am cerut sprijin pentru urgentarea procedurilor la București deoarece noi, aici, la Consiliul Județean ne-am făcut treaba. Avem pregătită demolarea și am rezolvat toate aspectele care țin de atribuțiile noastre”, spune Alin Nica.

O altă temă abordată a fost cea legată de taberele școlare pe care Consiliul Județean Timiș le-a solicitat de ani de zile.

De asemenea a fost punctată necesitatea descentralizării deciziei, de la București către autoritățile locale și județene, mai arată președintele CJ Timiș, Alin Nica.

Sursa: http://www.radiotimisoara.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

FOTO | Peste 1.3000 de clase din școlile din Timișoara vor avea mobilier nou

Primăria Timișoara a achiziționat mobilier pentru 40.000 de elevi. Au fost cumpărate bănci, scaune, catedre și dulapuri pentru 1.300 de clase din școli din...

VIDEO | Șoferi agresivi în trafic, trași la răspundere de polițiști, în urma unor imagini apărute în mediul online

Șoferi agresivi în trafic, dați de gol de un internaut cu cameră de bord! Un incident s-a petrecut în zona Iulius Mall, vineri după...

Citește și :