8.1 C
Timișoara
vineri 24 ianuarie 2025

„Șefele” de Werner Schwab, noul spectacol al Teatrului German de Stat

Au început repetițiile la o nouă premieră, spectacolul „Șefele” de Werner Schwab, în regia lui Irisz Kovacs, care va avea premiera în 12 martie. Decorurile și costumele sunt semnate de Réka Oláh, dramaturgia de Mira Țâra, muzica este compusă de Adrian Piciorea, mișcarea scenică îi aparține lui Sergiu Diță, iar vorbirea scenică este coordonată de Daniel Pascal. Din distribuție fac parte: Isolde Cobeț, Simona Vintilă, Ioana Iacob și Radu Vulpe.

În urma unei copilării si a unei tinereți marcate de mari dificultăți și a mai multor experimente dramatice respinse de revistele literare austriece, Werner Schwab s-a făcut remarcat cu debutul său, „Șefele”. Încă de la prima punere in scenă în 1989, piesa i-a adus lui Schwab recunoaștere internațională pentru limbajul său original, subversiv și, pe alături, șocant.

„Șefele” face parte din genul literar Anti-Heimat (anti-patrie). În tradiția stabilită de dramaturgi precum Nestroy si Horváth, Schwab explorează si deconstruiește concepte pe care se bazează statul, precum patriotismul, familia, religia și istoria, prin ochii a două pensionare si a prietenei lor mai tinere. Erna si Grete reflectă la greutățile prin care au trecut in viață și fantezează cum ar trebui sa iși poată permite să își petreacă bătrânețea după o viață întreagă de muncă. Între timp, Mariedl pare să privească adevărul în față, în ciuda filtrului religios prin care privește viata. Prin aceste destine individuale, „Șefele” prezintă modul în care generațiile postbelice procesează evenimentele istorice la care iau, mai mult sau mai puțin conștient, parte.

Irisz Kovacs este regizoare de teatru și fotografă. A fost câștigătoarea festivalului-concurs D-butan-T 2021 și regizoare la rezidența Fresh Start de la Reactor de Creație și Experiment, unde s-a născut spectacolul Un copil pe un litru de benzină, jucat în cadrul Festivalului „Șerban Ionescu”, Fest FDR, Undercloud. Pentru spectacolul 8 tați de la Teatrul de Stat Constanța, selectat în cadrul Festivalului Național de Teatru, a fost nominalizată la premiul UNITER pentru debut. În 2023 a primit o nouă nominalizare UNITER pentru regia spectacolului TSCHICK. De ce am furat mașina, adaptare scenică de Robert Koall după romanul lui Wolfgang Herrndorf, o producție TGST. De asemenea, în 2024 i-a fost decernat la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) Premiul „Iulian Vișa”, care se acordă tinerilor creatori de teatru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Gluma nesărată care i-a pus pe jar pe polițiștii IPJ Timiș

În urma unor imagini apărute în spațiul public, polițiștii bănățeni au deschis o anchetă.  Acestea surprind mai mulți tineri ținând cu forța un altul pentru...

Unirea Principatele Române sărbătorită de timișoreni în Piața Unirii din Timișoara/ FOTO-VIDEO

În urmă cu exact 166 de ani colonelul moldovean Alexandru Ioan Cuza, ales ca principe (domnitor) în data de 5 ianuarie la Iași, a...

Citește și :