Șef de la Permise Auto din vestul țării, bătut pe stradă de o gașcă de tineri

1668

Ovidiu Martin, şeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări (SPCRPCI) Hunedoara, a fost bătut pe o stradă din Deva, după ce le-ar fi spus unor tineri să nu mai arunce cu bulgări de zăpadă în câinele său.

Incidentul s-a petrecut luni seara, pe Strada Mărăşti din Deva. Comisarul șef ieşise la plimbare cu câinele său, iar după ce a trecut pe lângă un grup de persoane, aceştia au început să arunce cu bulgări în animal. După ce le-a cerut să înceteze, tinerii l-au agresat, lovindu-l de mai multe ori şi trântindu-l în zăpadă, potrivit martorilor incidentului.

Soţia victimei a sunat la 112, iar la faţa locului au ajuns poliţiştii.

„Ne-am autosesizat şi am deschis un dosar penal pentru lovire şi alte violenţe. Se fac cercetări pentru identificarea şi prinderea autorilor. Bărbatul a fost transportat la spital, dar nu a rămas internat, e în afara oricărui pericol. Până în prezent, persoana vătămată nu a depus plângere. Conflictul nu are legătură cu funcţia publică a acesteia”, a precizat comisarul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

sursa – zhd.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.