A mai fost făcut un pas pentru circulaţia vaporaşelor pe Bega. Cum nicio instituţie nu poate funcţiona fără sediu, Consiliul Local Timişoara s-a întrunit „de îndată” pentru a aproba sediul viitoarei administraţii.
Aleşii locali au fost de acord să ofere administraţiei un spaţiu de 100 de mp, în cartierul Plopi, pe strada Magheru, nr. 23. Aici va funcţiona regia care se va ocupa de canalul Bega, acesta trebuie să fie întreţinut pentru ca ambarcaţiunile să circule fără probleme.
Tot ce mai rămâne de făcut este ca ordonanţa care înfiinţează administraţia Canalului Navigabil Bega să fie pe lista de proiecte a Guvernului la următoarea şedinţă.
Aceasta va avea loc miercuri, în 9 mai sau, cel târziu joi, 10 mai. Şi, dacă există deschidere de la guvernanţi, atunci birocraţia va fi depăşită, iar vaporaşele vor circula.
Totul trebuie să fie stabilit până la finalul lunii iunie, pentru ca Primăria Timişoara să nu piardă cele 6 milioane de euro.