Mai multe sticle incendiare au fost aruncate duminică asupra unei clădiri din Berlin care găzduieşte un sediu al agenţiei naţionale a Germaniei pentru controlul bolilor, Institutul Robert Koch, relatează agenţia DPA, preluată de Agerpres.
Acest institut monitorizează evoluţia epidemiei de COVID-19 în Germania şi participă la elaborarea măsurilor antiepidemice adoptate de guvern.
Agenţii de pază au reuşit să stingă flăcările, fără să se înregistreze răniţi, dar atacatorii au fugit.
Respectiva clădire se află în districtul Tempelhof-Schoeneberg, în partea de sud a Berlinului, sediul principal al Institutului Robert Koch fiind situat într-o zonă din nord-vestul capitalei germane.
În timp ce majoritatea germanilor aprobă modul în care autorităţile gestionează această criză sanitară, au fost totuşi manifestaţii numeroase, uneori cu zeci de mii de participanţi, împotriva restricţiilor menite să combată răspândirea noului coronavirus. Acţiunea care a atras cel mai mult atenţia a fost tentativa unor extremişti de a pătrunde în sediul Parlamentului, în luna august.
O manifestaţie a avut loc şi duminică în piaţa centrală Alexanderplatz din Berlin. Au venit câteva sute de persoane, dar un protest mai amplu era aşteptat în cursul după-amiezii în parcul Tiergarten.
Rata infectărilor cu noul coronavirus este în creştere şi în Germania, dar rămâne sub cea a multor state europene, iar restricţiile antiepidemice au fost înăsprite. Institutul Robert Koch a anunţat duminică 11.176 de noi cazuri de COVID-19 pentru ultimele 24 de ore.
Sursa: Digi24