Toţi cei 40 de medici ai UPU-SMURD Bihor au demisionat în bloc, după ce Consiliul Local Oradea a decis reducerea unor sporuri. Şi asistenţii spun că vor recurge la acelaşi gest, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Fostul şef al UPU-SMURD Bihor, Hadrian Borcea, care a demisionat din funcţie vinerea trecută, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că până în 14 mai medicii rămân şi asigură activitatea, având o perioadă de preaviz.
”Toţi cei 40 de medici din cadrul UPU-SMURD Bihor au demisionat în bloc luni, pe asistenţi i-am rugat să mai aştepte, sunt mulţi tineri, au probleme. 60 de asistenţi din 90 au semnat demisia, dar nu au înregistrat-o. Până luni, 14 mai, medicii rămân şi asigură activitatea, au o perioadă de preaviz. Se caută soluţii, au fost identificate câteva, se fac calcule”, a spus Borcea.
Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bihor, Gheorghe Carp, a declarat, la rândul său, corespondentului MEDIAFAX, că speră ca în cursul zilei să fie găsită soluţia pentru detensionarea situaţiei.
”Medicii de la UPU-SMURD Bihor şi-au depus demisia care intră în vigoare în data de 14 mai dacă nu se rezolvă situaţia”, a spus Carp.
Angajaţii UPU – SMURD din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea ameninţau de vineri cu demisia în bloc, după ce Consiliul Local Oradea a decis reducerea unor sporuri, care înseamnă o pierdere de sute de lei din veniturile lunare.
Hadrian Borcea declara, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că noul sistem de sporuri a dus la afectarea personalului medical care lucrează în condiţii deosebite.
”Eu mi-am dat demisia vineri, pentru că nu mai am cale de comunicare şi de motivare a personalului medical. Sunt dezamăgit de ceea ce se întâmplă, de modul în care e tratat personalul. Colegii de la UPU SMURD Bihor au vrut să demisioneze şi ei dar i-am rugat să amâne demisia pentru luni dimineaţă, pentru că veneau două zile de weekend, iar pacienţii nu trebuie să sufere, cu promisiunea că vor asigura funcţionarea până miercuri, până când conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea va găsi soluţii să îi înlocuiască. Este vorba de 140 de medici şi asistenţi. Am discutat cu managerul spitalului despre principiile noului sistem de sporuri şi interpretarea HG privind salarizarea bugetarilor, astfel că s-a ajuns la afectarea personalului medical care lucrează în condiţii deosebite. Ei aveau spor de 100%, problema mare este scăderea veniturilor asistenţilor din UPU-SMURD cu sute de lei după reducerea sporurilor. Decizia de reducere a sporurilor a fost adoptată, joi, de Consiliul Local Oradea, fără să existe o consultare cu nimeni”, a spus Borcea, care ocupa funcţia de şef al UPU-SMURD Bihor din anul 2006.
Potrivit acestuia, sporurile în UPU-SMURD erau de 100% în luna februarie, dar s-a ajuns la reducerea lor între 55 şi 85%.
sursa: mediafax.ro