SECRETUL reuşitei liceului din care 99% din absolvenţi ajung la facultate. Şi nu numai în ţară! VIDEO

Într-un sistem de învăţământ blamat de tot mai multă lume, un liceu timişorean reuşeşte să aibă o promovabilitate la bacalaureat de peste 99%, an de an, iar absolvenţii ajung toţi să urmeze o facultate. Mulţi la universităţi de prestigiu din ţară şi chiar din străinătate. Despre secretele reuşitei ne vorbeşte dl Sorin Ionescu, directorul Colegiului Naţional Bănăţean, în cadrul unui amplu interviu în care face o adevărată radiografie a învăţământului românesc de azi.

În sistemul preuniversitar, această perioadă din an este foarte încărcată. Care sunt activităţile pe care le derulaţi în prezent?

În acest moment, practic semestrul al doilea este unul dintre cele mai aglomerate, în care avem foarte multe activităţi. Am definitivat înscrierile la clasa pregătitoare, săptămâna trecută am afişat rezultatele copiilor admişi în anul şcolar 2017 – 2018 la clasele pregătitoare de la Colegiul Bănăţean. Sunt pe finalizare fazele judeţene ale olimpiadelor şcolare pe diferite discipline şi, desigur, ne bucurăm că la tot mai multe discipline elevii Colegiului Bănăţean se remarcă printre câştigători. Chiar salutam în weekend că la limba şi literatura română, la două clase, elevii colegiului au luat premiul întâi, cu o săptămână înainue, la istorie, la patru clase, elevii noştri au reuşit acelaşi lucru, deci practic ne aflăm în această competiţie care se desfăşoară şi anume olimpiada. În paralel am avut, desigur, şi simulările examenelor de evaluare naţională şi de bacalaureat, la clasa a VIII-a, respectiv a XI-a şi a XII-a. Suntem în stadiul în care introducem notele şi urmează întâlniri cu părinţii şi cu elevii pentru a definitiva traseul pe care aceştia îl au de trecut până la examene. Odată încheiate aceste lucruri, urmează evaluările la clasa a II-a, a IV-a şi a VI-a, nişte evaluări pe care noi nu punem foarte mare presiune şi le şi recomandăm părinţilor să nu streseze copii mai mult decât este necesar. Ele trebuie să surprindă doar o stare de fapt din acest moment, care să ne arate nivelul de pregătire al elevilor. Nu sunt nişte examene în sensul eliminatoriu al cuvântului şi, desigur, ne pregătim şi de activităţile din săptămâna altfel.

Apropo de înscrierile în clasa zero, cum staţi cu solicitările, aveţi multe cereri?

De fiecare dată când încep înscrierile, împreună cu colegii mei, cerem un număr de clase, facem mult mai multe şi de fiecare dată ne întâlnim pentru a discuta unde o să aşezăm aceşti copii, pentru că scopul principal este ca toţi elevii să înveţe de dimineaţă. Am avut la secţia română aprobate 75 de locuri, am avut 156 de cereri şi a trebuit în final să acceptăm 134 de copii care locuiesc în circumscripţia şcolară a Colegiului Bănăţean. La secţia germană am avut aprobată o clasă de 25 de locuri, am avut 39 de candidaţi şi evident am rămas cu 25 de înscrişi, în urma testului de limbă germană.

La clasele mai mari vor fi elevi care învaţă de după-amiază?

Sub nici o formă. De trei ani de zile am prioritizat acest aspect, venirea elevilor de dimineaţă a reprezentat pentru noi un scop în sine şi trebuie să recunosc că am beneficiat de sprijinul activ al Primăriei municipiului Timişoara şi a primarului Nicolae Robu, care s-a implicat direct în două probleme, pe de o parte pentru amenajarea a 12 săli de clasă noi în care au venit copiii de la clasa pregătitoare şi cei de la clasa a V-a, pentru a veni cu toţii de dimineaţă, iar pe de altă parte, un demers care pe noi ne durea de foarte mult timp – cumpărarea clădirilor Colegiului Naţional Bănăţean, lucru care pe viitor ne va permite să intrăm în proiecte de reabilitare şi modernizare a campusului şcolar.

Având în vedere şi creşterea numărului de clase, cum staţi cu asigurarea cu personal didactic?

Bine. Evident, principala noastră problemă şi principala noastră preocupare este legată de calitatea cadrelor didactice care vor prelua clasa pregătitoare, pentru că aici asistăm practic la o dublare a numărului de clase şi, automat, o dublare a numărului de posturi. E un schimb de generaţie la Colegiul Bănăţean, pe care eu cred că o gestionăm corect. Sunt cadre didactice tinere care se implică activ şi se implică tot mai mult în actul didactic şi educaţional al copiilor. Sigur că mai apar şi situaţii tensionate, dar ăsta este rolul nostru, ca echipă managerială, să le gestionăm.

Este deja al cincilea an de când s-a introdus noţiunea de clasă zero/clasă pregătitoare. A avut un impact pozitiv?

Care orice experiment, pentru că a fost un experiment la momentul în care a fost lansat acest concept, are şi părţi pozitive, are şi o serie de aspecte negative, generate mai cu seamă de resursa materială extrem de slabă a învăţământului românesc. Să nu uităm că baza materială a învăţământului nostru este undeva la nivelul anilor 80. De atunci, cu mici excepţii, nu prea s-a mai construit şi nu s-a mai modernizat nimic. Aceasta a creat o aglomerare, mai ales în şcolile mari, o aglomerare de copii. Colegiul Bănăţean primeşte, în fiecare an, circa 170 de elevi în plus faţă de cei pe care îi are. Aceeaşi suituaţie se întâlneşte şi la Liceul „Grigore Moisil” sau la Liceul Pedagogic. Şi a apărut următoarea întrebare: unde creăm aceste săli de clasă, mai ales având în vedere specificul de vârstă al acestor copii. Copiii din clasa pregătitoare nu pot sta în bănci de dimensiuni normale, au nevoie de toalete separate. Ideal ar fi fost dacă am fi reuşit să avem peste tot clădiri separate, în care aceşti copii să-şi desfăşoare activitatea, să fie o trecere mai naturală de la grădiniţă către şcoală. Lipsa acestei resurse materiale a dus la o supraaglomerare a şcolilor sau, de multe ori, la trecerea în două schimburi, ori mutarea elevilor în diferite locaţii. Lucrul acesta, la Colegiul Bănăţean, văzându-l ca o ameninţare, am încercat să-l preîntâmpinăm. Dintr-o fostă spălătorie părăsită din curtea şcolii am făcut şapte săli de clasă, în care învaţă doar elevii de la clasa pregătitoare, astfel încât aceşti elevi să aibă un spaţiu de învăţământ doar al lor şi sperăm ca în perioada imediat următoare să le organizăm şi o curte şi o sală de sport a lor, în care să-şi desfăşoare activităţile. Partea bună e că aceşti copii nu mai sunt lăsaţi acasă. E obligatoriu să meargă către o formă de învăţământ. Se obişnuiesc cu şcoala, se obişnuiesc cu cerinţele. O altă parte bună este că s-a mers pe programe integrate, dezvoltândule copiilor capacitatea de a face, prin joc, evident, conexiuni interdisciplinare, pe care, trebuie să recunoaştem, veciul nostru sistem, tradiţionalul nostru sistem nu le încuraja. Ca un minus, sunt programele de la clasa a V-a, de anul viitor. Ne aşteptam să fie mai aerisite, care să permită mai mult activitatea didactică de la clasă. Din păcate, ce a apărut până în acest moment copiază, de fapt, modelul existent şi în continuare programele rămân destul de încărcate. Nu putem spune că, până în acest moment, e o reuşită ce se întâmplă de la clasa a V-a cu aceşti copii. Ne-am fi aşteptat, spre exemplu, ca programele de consiliere a carierei şi a vocaţiei copiilor să fie mai puternice, pentru a-i face pe copii să-şi descopere mai de timpuriu abilităţile şi punctele lor forte şi nu un număpr foarte mare de discipline, care se regăsesc în planul cadru.

Se simte lipsa unei bune orientări a elevilor în rândul candidaţilor pe care-i aveţi în clasa a IX-a?

Da, se simte acest lucru. Noi am încercat, în Colegiul Bănăţean, împreună cu Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Psihopedagogică, să dezvoltăm o serie de proiecte, unele finanţate prin fonduri europene, de consiliere a carierei. Am achiziţionat, spre exemplu, softuri prin care copiii îşi pot identifica punctele forte şi chiar să li se recomande o serie de meserii, desigur, cu condiţia ca ei să apeleze la  psihologul şcolar care să-i ajute şi să-i consilieze. Din păcate, sunt destul de mulţi copii care vin din alte şcoli, care intră doar datorită repartiţiei computerizate, doar datorită mediei, şi după aceea, în primele săptămâni, au probleme în a se adapta specificului şcolii. Cei mai realişti dintre elevii noştri mi se par elevii de la ştiinţele naturii. Şi vă spun şi de ce. Dacă în prima săptămână, în clasa a IX-a, mergem într-o clasă de ştiinţe ale naturii şi-i întrebăm ce vor să se facă, 90% dintre ei spun, fără să clipească, „vrem să ne facem medici”. Şi dacă ne uităm ce se întâmplă la admiterea la Universitatea de Medicină şi Farmacie, din cei 60 – 70 de absolvenţi de la ştiinţe ale naturii pe care îi avem în fiecare an, merg către această universitate. Ceilalţi încep în clasa a X-a, a XI-a chiar, să-şi creioneze un viitor şi o carieră.

Un fenomen pe care îl acuză mai târziu profesorii universitari, este faptul că , în ultimii ani, nu li s-a şlefuit spiritul critic elevilor. Ei nu pun întrebări, spre deosebire de cei străini, care sunt mult mai „ofensivi”. Ai noştri au parcă o frică de a întreba. De unde pleacă?

Pleacă şi din sistem, dar s-ar putea să plece din societate. Câteodată întâlnim cadre didactice care spun că, din contră, sunt mult prea critici. Cred că trebuie încurajat acest lucru şi faptul că nu mai acceptă orice uniformizare de idei e de bun augur. Pe de altă parte însă, spiritul critic se dezvoltă după ce ai o bază solidă. Nesiguranţa aceasta ar putea să vină şi din lipsa unei baze teoretice pe care unii din elevii din sistemul românesc o au şi eu aş pune-o pe o altă cauză. Spre exemplu, acum, în judeţul Timiş, sunt 5.000 de elevi la clasa a VIII-a şi toţi cei 5.000 se vor regăsi în sistemul liceal. Sistemul liceal, din păcate, este destul de puţin selectiv în a-şi alege elevii. Ei, practic pot lua 1,50 la examenul de evaluare naţională, şi ajung să intre la un liceu. Alternativa către piaţa muncii, către sistemul acesta de şcoli profesionale duale, trebuie dezvoltat astfel încât elevii să înţeleagă că cei buni şi foarte buni trebuie să se regăsească în sistemul liceal în liceele teoretice, iar ceilalţi, care sunt mai puţini buni la învăţătură trebuie să-şi găsească o meserie care să-i ajute pe piaţa muncii. Cred ca acest amalgam în care cu toţii se regăsesc pe aceeaşi piaţa, să spunem, a generat o oarecare stare de nesiguranţă şi o stare de nemulţumire în rândul unora dintre ei. În timp, se va întâmpla următorul lucru: piaţa le va regla, piaţa deja a început să fie foarte restrictivă faţă de absolvenţii de sistem universitar, bacalaureatul, de câţiva ani, e o competiţie corectă, în care lucrurile se desăşoară în cadru foarte clar stabilit, şi atunci există deja orientarea multor elevi către sistemul acesta al şcolilor profesionale duale.

În orice sistem există între 5 – 10% elevi de elită şi aceştia ar trebui să se regăsească în liceele de elită şi, ulterior, în mediul universitar. Se poate rupe nodul acesta gordian şi să ajungem la situaţia în care elevii buni la învăţătură să ajungă la şcolile cele mai bune, iar cei mai slabi să se orienteze mai degrabă spre o carieră profesională?

Faptul că toţi elevii au fost puşi în aceeaşi oală şi, de ce să nu recunoaştem, nu doar elevii, ci şi absolvenţii de studii superioare erau puşi în aceeaşi oală, indiferent de universitatea pe care reuşiseră să o termine. Fără să dăm nume, cred că totuşi e o mare diferenţă între un absolvent de la o universitate care se situează între primele 100 din Europa şi unul care a făcut învăţământ la distanţă la una din universităţile private. Uniformizarea aceasta a făcut foarte mult rău societăţii şi nu a încurajat competiţia cinstită şi corectă între absolvenţi sau între elevi.

Învăţământul dual de care se tot vorbeşte nu înseamnă cumva întoarcerea la învăţământul din Germania anilor 70, din perioada industrializării masive? Mai este el de actualitate?

Eu mă pricep mai puţin la învăţământul acesta profesional şi tehnic. De ce nu ar putea însemna chiar o întoarcere la şcolile profesionale din perioada interbelică sau din perioada postbelică din România. Sau chiar din perioada comunistă. Cred că scopul acestui învăţământ este, pe de o parte, să ofere elevului un fundament teoretic minimal, iar pe de altă parte să-i ofere o calificare profesională, astfel încât acestui elev să-i fie foarte uşor să intre pe piaţa muncii în momentul în care termină. Rolul reglator în acest sistem în are, evident, piaţa, care îşi reglează ce meserii cere, care îşi reglează finanţările. În acest învăţământ dual o parte din bani nu mai vin exclusiv de la stat, ci şi de la angajatori, şi avem şi cazuri în Timişoara. Spre exemplu, la Liceul Energetic, o companie din oraş finanţează existenţa acestor clase. Probabil trebuie lăsată mai multă libertate celui care vine cu banii, pentru că el, automat, vine şi cu locurile de muncă şi ştie cel mai bine ce are nevoie în perspectiva ulterioară.

În ceea ce priveşte învăţământul teoretic, ca să-i ridici nivelul, ai nevoie de două lucruri, pe care liceele de elită din Timişoara le fac. Pe de o parte,  ridicarea nivelului de cerinţe de la clasă, iar pe de altă parte îmbunătăţirea bazei materiale, astfel încât să putem să le oferim elevilor posibilitatea să aibă acces la tot ceea ce înseamnă nou, în Europa şi în alte părţi. Şi cred că, din acest punct de vedere, ne e foarte greu să o facem singuri, dar acest lucru se poate face în primul rând prin colaborarea cu mediul universitar.

Apropo de descentralizare, e un of vechi (şi nou) al sistemului de învăţământ preuniversitar, faptul că după atâţia zeci de ani de descentralizare, în loc să apară cu adevărat, ea e un fel de Fata Morgana. Ba chiar, după unii, centralismul s-a accentuat. Ministerul are ultimul cuvânt în orice decizie. Aveţi posibilitatea de a oferi burse elevilor, de a stimula profesorii care obţin rezultate bune?

Nu, nu avem această posibilitate, şi probabil că această plată uniformizată din sistemul de învăţământ e unul dintre aspectele care îngrădeşte performanţa în anumite limite, deşi să ştiţi că în învăţământ există atât de mulţi oameni devotaţi, încât nici nu sunt interesaţi neapărat de câştigul financiar, ci foarte mulţi sunt interesaţi de ceea ce se întâmplă cu elevii lor şi, de foarte multe ori, să ştiţi că termenul utilizat este acela de „copiii noştri”. Practic îţi suprapui familia de acasă cu familia de la şcoală şi îţi creezi o familie lărgită, care de fapt te reprezintă şi pe tine ca om. Din păcate, noi nu avem posibilitate de stimuli financiari la nivelul unităţilor de învăţământ. În urmă cu câţiva ani, existau nişte salarii de merit, care rămâneau la latitudinea consiliilor de administraţie şi a consiliilor profesorale, dar a existat o teamă de corupere a celui care dă aceste salarii, considerându-se că directorul le va da, automat, pe alte criterii decât cele profesionale. S-ar putea să fie legitimă până la un punct, în condiţiile în care, însă, din punctul meu de vedere, managerul sau directorul nu este altceva decât o prezenţă temporară într-o anumită funcţie. Ceea ce rămâne, este politica de dezvoltare a şcolii pe următorii 20 de ani. E greu de crezut că, în momentul în care eu am preluat scaunul de director, am spus gata, tot ce a făcut fostul director nu mai e bun, de acum eu vin cu noi filosofii. Cel mai mult m-a ajutat faptul că am reuşit să dezvolt şi să duc mai departe politicile începute din perioadele anterioare, nicidecum să schimbăm totul dintr-o dată. Deci cred că desfiinţarea acestei autonomii ţine mai degrabă de o imaturitate socială în care ne zbatem şi nicidecum de o tendinţă şi o direcţie modernizatoare. Vedeţi cum s-a întâmplat şi cu clădirile. Mult timp a existat teama că dacă le vom da autorităţilor locale primarii nu vor şti ce să facă acolo. Nu cred că de întâmplă lucrul acesta, din contră, cel puţin în judeţul Timiş, pe unde am fost, am simţit chiar o competiţie între primarii din judeţ, care să-şi facă o şcoală mai frumoasă, care să şi-o dezvolte, să o facă să arate cât mai bine. Pentru că oamenii sunt direct interesaţi ca în locul în care trăiesc să-şi dezvolte un învăţământ de calitate. Era pe vremuri un banc în care se spunea că tovarăşul Stalin se uita la ceas şi spunea: la ora 8, toţi copiii din Uniunea Sovietică intonează imnul, la ora 8:30 toţi copii din Uniunea Sovietică îi cântă o odă tovarăşului Stalin, la ora 9… Ăsta e un model centralist pe care  nu ni-l mai dorim şi care cred că ţine de o lume din care nu mai facem parte demult. Sigur copiii noştri nu trebuie să mai facă parte dintr-o astfel de lume.

Apropo de modă şi modele, în ultima perioada a apărut acest home-schooling, promovat şi de tot felul de vedete. Cum o vedeţi, e un model viabil?

Fiind un reprezentant al sistemului public, vă daţi seama că nu am cum să susţin un asemenea model. Pe de altă parte, trebuie să ne gândim şi la câteva aspecte. Rolul învăţământului nu e doar de a-l învăţa pe elev anumite lucruri. Rolul sistemului de învăţământ este şi de a-l educa, şi de a-l învăţa pe copil că trebuie să facă parte dintr-un grup social. În momentul în care îl învăţăm pe copil că e mai bine să stea izolat, că putem să-i livrăm la pachet tot ceea ce are el nevoie stând acasă, nu-l putem obişnui cu nişte reguli ale societăţii în care acesta se va dezvolta. E posibil ca, pe termen scurt, rezultatele să fie bune. Nu cred ca e o problemă, de exemplu, la clasa pregătitoare, dacă ai un părinte care are şi o calificare didactică. Aici se pune însă un alt semn de întrebare. Să presupunem că toţi cei care sunt adepţii acestui sistem au şi personal pregătit pentru a face aşa ceva acasă. Dar, pe măsură ce copilul creşte, nu îl obişnuim cumva să se rupă de sistemul social din care el va face parte? Şi atunci nu pot susţine un astfel de sistem.

Care sunt proiectele de perspectivă ale Colegiului Bănăţean, mai ales acum, după ce aţi recuperat şi clădirile în care vă desfăşuraţi activitatea?

Aş începe cu baza materială, pentru că întotdeauna, atunci când vrei să te dezvolţi, trebuie să pleci de la o bază materială foarte solidă. În acest moment urmărim, sigur, împreună cu reprezentanţii Primăriei Timişoara, să intrăm în nişte proiecte de reabilitare şi de extindere a campusului şcolar. Pe de altă parte, un proiect îndrăzneţ, pe care noi l-am propus şi pe care reprezentanţii municipalităţii l-au preluat cu foarte mare drag, este de a construi, pe terenul fostei grădiniţe pp 14, care este lipită de Colegiul Bănăţean, un bazin de înot şi o sală de sport. Considerăm că activităţile acestea, legate de mişcare, trebuie să devină prioritare la copiii noştri. Trebuie să recunoaştem faptul că mare parte a copiilor de la Colegiul Bănăţean şi nu numai provin din zone urbane foarte aglomerate şi fac foarte puţină mişcare. De aceea trebuie să încurajăm tipul acesta de activităţi.

Pe de altă parte, în următorii doi ani, dorim să fructificăm subsolul şcolii, care în acest moment e părăsit, e practic un demisol unde vrem să amenajam 12 laboratoare (fizică, chimie, biologie, în special pentru disciplinele exacte) şi, în paralel, să continuăm procesul de modernizare a laboratoarelor de informatică, pentru că acolo, în permanenţă, tehnologia nouă ne cere să intervenim. Ca un element de bucurie este că în acest an am terminat noua sală multimedia, o sală cu posibilitate de traducere la căşti, o sală cu posibilitate de comunicare video cu alte şcoli din Europa, în care copiii să-şi exerseze competenţele lingvistice, audiind vorbitori nativi din acea ţară.

În ce priveşte resursa umană, privim cu mare atenţie schimbul acesta de generaţie. Aşa cum am spus, sunt foarte multe cadre, contrar a ceea ce relatează de multe ori şi massmedia,  că tinerii din ziua de azi nu mai au pregătirea necesară, că tinerii din ziua de azi nu mai sunt interesaţi de nimic, contrar acestor lucruri, privim cu mare atenţie cadrele didactice noi care vin în Colegiul Bănăţean. Avem foarte multe discuţii cu ele şi îi încurajăm să meargă la cât mai multe programe şi la cât mai multe schimburi, în ţară şi în afara ţării, astfel încât metodele cu care vin să fie foarte bune.

Nu în ultimul rând, în ceea ce priveşte beneficiarul nostru direct, elevul, încurajăm tot ceea ce ţine de performanţă şi încurajăm tot ce ţine de orientarea copiilor către mediile universitare sănătoase, în care să se poată dezvolta. În acest an avem o elevă admisă la Oxford, avem în jur de 10 elevi admişi la universităţi din Olanda şi Germania, avem foarte mulţi elevi care vor să urmeze Universitatea de Medicină, Universitatea Politehnica şi Universitatea de Vest din Timişoara. Îi consiliem să meargă spre acele universităţi considerate repere în educaţia românească şi europeană.

Care este procentul de promovabilitate la bacalaureat în Colegiul Naţional Bănăţean şi care este coeficientul de inserţie înspre universităţi?

În ultimii 3 ani, în prima sesiune, cea din iulie, promovează bacalaureatul între 95 – 98% dintre absolvenţi, iar în sesiunea a doua reuşesc să promoveze şi restul. Practic, în acest moment suntem aproape de 100% cu promovabilitatea la bacalaureat. Toţi cei care promovează bacalaureatul se îndreaptă spre mediul universitar. Nu avem date despre elevi care să se ducă spre piaţa muncii, decât mergând în paralel, adică se înscriu la facultate, dar îşi iau şi un job, în paralel. Ne mândrim cu faptul că mulţi dintre absolvenţii noştri, ajunşi studenţi, vin să ne arate şi carnetul de note, fiind între primii şi în facultate, la nivelul generaţiei lor. Am să vă dau două exemple. Din 5 admişi la Institutul de Magistratură în acest an, la Bucureşti, 3 sunt absolvenţi de la Colegiul Bănăţean. La Universitatea de Medicină, primii doi şefi de promoţie sunt tot absolvenţi ai Colegiului Bănăţean.