Secretul din noua Lege a Pensiilor! Cine va avea de pierdut și din ce cauză

392

Mai multe categorii de pensionari vor avea mult de pierdut odată cu apariția noii Legi a pensiilor.

Persoanele cu SIDA nu mai primesc pensie de invaliditate, conform prevederilor din proiectul prezentat săptămâna trecută. Pensia de invaliditate se acordă, la acest moment, persoanelor cu SIDA, dar şi celor care suferă de cancer şi schizofrenie, scrie libertatea.ro.

De asemenea, în proiectul Legii pensiilor nu mai este nici prevederea că elevii, studenţii şi ucenicii care şi-au pierdut capacitatea de muncă în timpul practicii primesc pensie de invaliditate.

Mai mult, pentru a primi pensie de invaliditate, trebuie să fie îndeplinite cumulativ trei condiţii: nu au împlinit vârsta de pensionare, au contribuit cel puţin 15 ani la sistemul de pensii şi şi-au pierdut cel puţin jumătate din capacitatea de muncă.

Condiţia de a contribui cel puţin 15 ani în sistemul de pensii nu exista până în prezent. Acest lucru înseamnă că, dacă suferi un accident de muncă la 10 ani după angajare şi ai rămas în incapacitate de muncă, statul nu îţi va mai acorda pensie de invaliditate, arată libertatea.ro.

Pe de altă parte, statul va acorda în continuare pensii celor care au fost răniţi în Revoluţia din 1989 şi nu mai pot lucra.

Pensionarii cu gradul I de invaliditate au dreptul şi la o indemnizaţie de însoţitor, în valoare de 50% din salariul minim brut. În prezent, salariul minim brut este de 1.900 de lei, indemnizaţia de însoţitor ar fi de 950 de lei. Anterior, cuantumul indemnizaţiei de însoţitor era de 80% din punctul de pensie.

Proiectul Legii pensiilor este în dezbatere publică, aşa că poate suferi modificări.

sursa: capital.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.