Formațiunea politică ALDE are un parcuras destul de lin și nu este mult influențată de mai marele partener de coaliție. Liberal-democrații își văd de actul de aplicare al programului de guvernământ pe bucata care le revine.
Azi a vizitat filiala județeană Timiș secretarul regional al partidului, Vicențiu Știr. Acesta a găsit lucrurile destul de bine așezate în organizația condusă de colegul său Marian Cucșa.
Știr este de asemenea și membru al Guvernului din postura sa de secretar de stat la Ministerul Consultării Publice si a Dialogului Social. Această structură a Guvernului, destul de nou înființată, are rolul de a fi interfața dintre decidenții politici și societatea civilă. Tocmai din grija de a asigura o administrație deschisă cu o bună transparență decizională a fost creată structura. Rolul este de observator pentru ca aplicarea deciziilor guvernamentale să ajungă la cetățeni și de a fi înțelese pe deplin. Un alt rol important este de observator fidel ce veghează ca nici o lege să nu fie dată mai departe fără a trece de faza unei dezbateri publice cu cât mai mulți cetățeni interesați.
Secretarul de stat Știr a explicat în ce stadiu se află imlementarea Registrului Unic al Transparenţei Intereselor (RUTI). Acesta este o platformă de comunicare electronică publică unde sunt trecute toate inițiativele sau ideile decidenților politici de la miniștri, secretari de stat sau chiar primul ministru. Orice cetățean poate vedea acestea și interveni pentru a dezbate, aduce comentarii sau propuneri. Este o formă de participare directă la actul deciziei politice.
Recent a fost creat un Comitet Național OGP de lucru format în mod paritar din câte șapte membri ai societății civile și alți șapte din aparatul de stat (secretari de stat). Pentru ca cetățeanul să fie în mijlocul deciziei publice la întâlnirea de astăzi de la Consiliul Județean s-a hotărât ca Timișului să-i revină un loc din cele șapte în acest Consiliu. Societatea civila va decide cine va fi acest reprezentant.
Un alt program platformă este cel numit CONECT. Toți cei care se vor înscrie aici vor primi foarte promt, chiar în timp real, orice informație care apare în spațiul public. Este vorba de acte normative sau chiar minutele de la ședințele de Guvernsau de la întâlnirile dintre miniștri sau grupurile interministeriale. Tot aici se vor putea trimite sugestii sau propuneri de proiecte. Se vor analiza se vor trimite la ministerul de resort. Dar se va urmări și rezolvarea lor.
Vicențiu Știr ar dori ca toate aceste măsuri de guvernare deschisă să se poată aplica și la nivel local. Prima întâlnire care ar putea beneficia de acest fel deschis ar fi cea legată de conceptul de Smart City. Se vrea ca tehnologia existentă să creeze un oraș inteligent dar trebuie ca și societatea civilă sau chiar cetățeanul simplu să aibe acel spirit civic ca și el să se ridice la nivelul inteligenței orașului.