Noul director al Colterm, Bogdan Nanu, a început procesul de reorganizare a regiei. Prima măsură a fost să taie două dintre cele 7 funcții de director din cadrul companiei. Au rămas fără ”șefie” directorul de distributie și directorul de producție.
„Am făcut o analiză temeinică a situației managementului Colterm care a permis acumularea unei datorii de 300 de milioane de lei și a închis ochii la contracte la limita legii, care au adus compania în pragul falimentului. Am ajuns la concluzia că trebuie să începem curățenia. Am comunicat deja acest lucru în interior, directorilor vizați și angajaților din conducere, și am provocat niște cutremure. Voi cere Consiliului de Administrație să aprobe restructurarea conducerii Colterm și am încredere că membrii CA pun pe primul plan revenirea economică a companiei”, a declarat Bogdan Nanu, directorul general Colterm.
Consiliul de Administrație al COLTERM S.A. va fi convocat de urgență pentru a aproba măsura. Vă amintim că, cu cele 300 de milioane datorii, Colterm trebuie să înceapă un amplu proces de restructurare și reorganizare. Regia va semna cu furnizorii un contract de concordat, prin care se va eșalona plata restanțelor.