Se strică vremea. Unde viscoleşte, ce regiuni vor fi lovite de ploi

39

Vremea se menţine în continuare caldă în sud-estul ţării, unde se anunţă ploi, în timp ce la munte sunt prognozate ninsori. De marţi, deşi temperaturile încep să scadă, maximele vor fi plăcute, vor urca până la 9 grade Celsius.

Luni, 7 februarie, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), regimul termic va fi caracterizat de valori peste cele climatologic specifice perioadei. Cerul va avea înnorări mai persistente ziua la munte, în nord, în vest şi în centru, iar noaptea în jumătatea de sud-est a ţării, precipitaţiile se vor semnala pe arii extinse şi local vor fi moderate cantitativ.

În zonele montane şi submontane vor predomina ninsorile, iar la altitudini mari stratul de zăpadă nou depus va fi consistent; în zonele mai joase de relief din Transilvania vor fi precipitaţii mixte şi în rest mai ales ploi. În special în orele dimineţii, pe suprafeţe restrânse vor fi depuneri de polei.

În zona montană înaltă, vântul va sufla tare, cu rafale de peste 80-100 km/h, zăpada va fi viscolită, iar vizibilitatea redusă; intensificări locale şi temporare ale vântului vor fi şi în restul zonelor, în general cu viteze de 45-55 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 2 şi 12 grade Celsius, iar cele minime între minus 5 şi 5 grade Celsius.

Marţi, 8 februarie, deşi în scădere uşoară, valorile termice vor fi în continuare peste cele normale în prima decadă a lunii februarie. Cerul va fi temporar noros şi se vor semnala precipitaţii slabe -predominant sub formă de ninsoare local la munte, mixte pe spaţii restrânse în nord şi în centru şi mai ales ploi izolat în restul zonelor.  Conform ANM, vântul va continua să sufle tare la munte, în special la altitudini mari în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, însă va avea intensificări temporare şi în celelalte zone, cu viteze mai mari în est-sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 şi 9 grade Celsius, iar cele minime, între minus 8 şi 1 grad Celsius.

Miercuri, 9 februarie, conform meteorologilor, cerul va fi variabil, cu înnorări în cea mai mare parte a intervalului în jumătatea nordică a ţării, unde doar pe suprafeţe mici, trecător se vor semnala precipitaţii slabe, sub formă de ninsoare la munte şi mai ales sub formă de ploaie în rest.

Vântul va continua să aibă intensificări îndeosebi în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, iar în prima parte a intervalului local în est, şi pe arii restrânse în sud-vest şi centru. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 şi 11 grade Celsius, iar cele minime, în general, între minus 3 şi 3 grade Celsius.

Sursa – adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.