Judeţul Timiş este, de joi, într-un strâns parteneriat cu raionul Nisporeni din Republica Moldova. Cele două regiuni vor colabora pe toate planurile socio – economice şi administratie pentru a se ajuta în dezvoltare. Turismul este un prim pas concret, deoarece copiii moldoveni vor veni să viziteze judeţul nostru şi vor sta în taberele de vacanţă de aici, spun autorităţile.
Parteneriatul a fost semnat de președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, președintele Consiliului Raional Nisporeni, Ghenadie Verdeș, prefectul județului Timiș, Eva Andreaș, președintele Corpului Consular Timișoara, Vladan Tadic (care este și consul general al Republicii Serbia la Timișoara), consulul onorific al Republicii Moldova la Timișoara, Silviu Sofronie, președintele Comisiei de Relații și Cooperare Internă și Externă din cadrul CJ Timiș, Cosmin Costa, directorul general al Agenției de Dezvoltare Regională Vest, Sorin Maxim, consilieri județeni din Timiș.
„Acest acord de parteneriat a fost îmbunătățit față de anul 2014, când a fost semnat pentru prima dată de domnul președinte al Consiliului Județean, Titu Bojin. Dorim intensificarea relațiilor între județul Timiș și raionul Nisporeni. Spre exemplu, vrem să punem la dispoziție taberele din județul Timiș pentru a fi utilizate de către copiii din raionul Nisporeni, ceea ce înseamnă o cunoaștere mai bună a județului Timiș de către frații noștri de peste Prut. Este de bun augur semnarea acestui parteneriat. Vrem să demarăm proiecte comune și sper ca în viitorul apropiat aceste proiecte să prindă contur și să ne putem bucura de ele”, a spus președintele CJ Timiș Călin Dobra.
La rândul său, președintele Consiliului Raional Nisporeni, Ghenadie Verdeș, a subliniat că: „Județul Timiș reprezintă pentru noi un model de promovare a valorilor culturale și educaționale. Vă mulțumesc pentru deschiderea și pentru oportunitățile oferite. Relațiile de înfrățire stabilite între noi în urmă cu câțiva ani au format rădăcini, sunt rezistente în timp, iar azi lărgim aria de colaborare”.
Județul Timiș și raionul Nisporeni au convenit să înceapă cu mai multe întâlniri şi schimburi de experienţă. Iată ce s-a decis: să organizeze, în parteneriat, întâlniri, schimburi de experienţă şi informaţii, manifestări dedicate zilelor naţionale ale României şi Republicii Moldova; să sprijine crearea unor societăţi comerciale mixte; să colaboreze în vederea implementării unor proiecte de investiţie de interes comun și stabilirii de relaţii de cooperare între asociaţii patronale ale oamenilor de afaceri, în scopul organizării periodice a unor expoziţii și târguri; să organizeze manifestări culturale în localităţile din Timiș şi Nisporeni, în cadrul cărora se va pune un accent deosebit pe promovarea valorilor autentice tradiționale; să promoveze potenţialul turistic al celor două unităţi administrativ-teritoriale; să încurajeze colaborarea activă şi schimbul de experienţă în domeniul tineretului prin: organizarea de tabere de vară pentru copii şi adolescenţi și prin schimb de informaţii pe teme de tineret; să implementeze proiecte domeniul protecţiei sociale și al învățământului.