0.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Se știe și la Banca Mondială: Limba română este a doua limbă vorbită în birourile Microsoft. Dar…

O parte dintre cele mai populare aplicații de pe telefoanele noastre mobile sunt dezvoltate de ingineri români.

Raportul de Dezvoltare Globală (WDR) este cea mai importantă publicație analitică a Băncii Mondiale, elaborat începând cu anul 1979. În fiecare an, acesta se axează pe o temă de interes pentru dezvoltarea la nivel larg a comunității.

Raportul de anul acesta este orientat către creșterea nivelului de înțelegere a impactului tehnologiilor digitale la nivel global, asupra vieții persoanelor sărace.

Zilnic sunt realizate 4,2 miliarde de căutări pe Google și 6.000 de tweet-uri sunt scrise în fiecare secundă.

Raportul de Dezvoltare Globală evidențiază faptul că peste 60 la sută din populația globului nu este conectată la internet și nici nu participă integral în cadrul economiei digitale.

„Nouă dintre primele cincisprezece orașe ce au acces la cel mai rapid internet de mare viteză se regăsesc în România”, a spus Elisabetta Capannelli, Director de Țară pentru România de la Banca Mondială, la lansarea Raportului de Dezvoltare Globală – Dividende Digitale.

Elisabetta Capannelli a declarat totodată că, în primul rând, România ar trebui să reducă decalajul de internet de mare viteză (broadband) și disparitățile dintre zonele urbane și rurale.

România ocupă unul dintre primele locuri la nivel global în ceea ce privește accesul la internet de mare viteză, având valori mai bune decât Uniunea Europeană (UE).
România ocupă locul 23 la nivelul UE în ceea ce privește conectivitatea.

11% dintre gospodăriile din România nu beneficiază de acoperire cu rețea fixă de internet de mare viteză și aproape jumătate dintre gospodării nu au un abonament la o rețea de internet de mare viteză.

În următorii cinci ani, peste 3,4 milioane de gospodării trebuie să fie conectate la rețeaua de internet de mare viteză pentru a obține acoperirea universală.

În cel de-al doilea rând, România trebuie să se axeze pe competențele digitale și trebuie să reducă decalajul digital, a mai spus Elisabetta Capannelli.

Limba română este cea de-a doua cea mai vorbită limbă în cadrul birourilor Microsoft la nivel global, iar specialiștii români în domeniul Tehnologiei Informației (IT) sunt printre cei mai buni în cadrul tuturor companiilor IT mari la nivel global.

O parte dintre cele mai populare aplicații de pe telefoanele noastre mobile sunt dezvoltate de ingineri români.

Totuși, paradoxul este acela că România are cel mai scăzut procent de utilizatori constanți de internet la nivelul UE (48%), iar 39% din populația română nu a utilizat niciodată internetul (media UE este de 18%).

Acest lucru înseamnă că mai mult de o treime din populație nu poate beneficia de posibilitățile oferite de internet, în timp ce doar 20% dintre români dețin competențe digitale de bază.

În cel de-al treilea rând, România trebuie să amplifice eforturile de extindere a serviciilor de eGuvernare dedicate cetățenilor cât și operatorilor economici.

Totuși, per total, disponibilitatea serviciilor de eGuvernare are cel mai scăzut nivel din UE.

Viorel Dogaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Record de elevi la expoziția „Luminile lui Caravaggio”

Expoziția „Luminile lui Caravaggio. Începutul modernității în pictura europeană, capodopere din colecția Roberto Longhi”, organizată de Muzeul Național de Artă Timișoara, a reușit în...

Nou Campus Sportiv, Educațional și de Cercetare

UVT va dezvolta un Campus Sportiv, Educațional și de Cercetare în locul fostului Liceu Tehnologic „Dimitrie Leonida” din Timișoara, după ce Guvernul României a...

Citește și :