Transportul public cu vaporaşele, pe tronsonul timişorean al Canalului Bega, va fi reluat de duminică, după ce, în sezonul trecut, peste 200.000 de călători au apelat la acest mijloc de transport în comun sau l-au utilizat pentru curse de agrement.
Societatea de Transport Public Timişoara SA a anunţat că toate cele şapte vaporaşe care au fost andocate în depoul Dâmboviţa la începutul lunii decembrie şi au efectuat revizia tehnică vor reveni pe Bega, urmând să circule în regim de transport public şi de agrement.
Astfel, de luni până vineri, în fiecare săptămână, vor cicula în regim de transport public (de la staţia Sfânta Maria până la Uzina de Apă şi retur), iar sâmbăta şi duminica se vor bucura de cele 7 ambarcaţiuni cei care preferă călătoriile de agrement (de la ponton Catedrală până la Uzina de Apă şi retur), în intervalul orar 10:00 – 19:00. În ceea ce priveşte transportul public, graficele de circulaţie pot fi găsite pe site-ul oficial al societăţii: www.stpt.ro.
Transportul public şi de agrement pe Canalul Bega este un real succes, peste 200.000 de timişoreni apelând la cele 7 ambarcaţiuni din martie 2019 până la începutul lunii decembrie a anului trecut. 75.601 de călători au preferat călătoriile în regim de transport agrement, în timp ce 127.398 de călători au călătorit în regim de transport public.
De asemenea, tot din 8 martie vor fi disponibile pentru publicul călător şi cele 440 de biciclete şi 100 de trotinete, ca alternative la transportul public. Cele 450 de biciclete vor putea fi ridicate din cele 25 de rastele amplasate în staţiile mijloacelor de transport în comun şi din alte 9 rastele amplasate pe malul Canalului Bega. Cele 100 de trotinete vor putea fi ridicate din cele 13 staţii special amenajate în Timişoara. Bicicletele şi trotinetele din cadrul sistemelor VeloTM şi TroTM au fost utilizate anul trecut de aproape 25.000 de persoane.
Primarul Nicolae Robu a declarat, săptămâna aceasta, că nu se aştepta la un număr atât de mare al celor care au folosit vaporetto pentru transportul public, lucrul fiind dovedit de numărul biletelor de călătorie vândute şi validate.
Edilul timişorean a mai menţionat faptul că în contextul coronavirus, în fiecare noapte, între orele 00.00 – 04.00, toate mijloacele de transport public, deci inclusiv vaporaşele, vor fi spălate şi igienizate.
Sursa: AGERPRES