Se opreşte fluxul de migranţi? Un singur transfug prins la frontieră

118

Fluxul de migranţi care încearcă să intre ilegal în România, prin judeţul Timiş, pentru a-şi croi drum spre vestul Europei pare să se fi diminuat, dar şi traseul ales de ei pare să fie altul. Ultima captură a poliţiştilor de frontieră constă într-un singur transfug care încerca să ajungă în Serbia.

Noaptea trecută, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Jimbolia, judeţul Timiş, au observat o persoană de sex masculin care se deplasa pe jos, pe câmp, spre frontiera cu Serbia. Imediat, poliţiştii de frontieră au procedat la reţinerea persoanei care nu îşi justifica prezenţa în zona de frontieră şi conducerea acesteia la sediul poliţiei de frontieră pentru cercetări.

„În cadrul verificărilor s-a stabilit că este vorba despre un cetăţean irakian, în vârstă de 26 de ani, solicitant de azil în România, care intenţiona să treacă ilegal frontiera în Serbia. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, tânărul urmând a fi preluat de lucrători din cadrul Serviciului pentru Imigrări Timiş, în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun”, transmite Poliţia de Frontieră.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.