10.1 C
Timișoara
luni 25 noiembrie 2024

Se mișcă lucrurile! Șanse mari de finalizare a reabilitării pentru o clădire istorică de marcă a Timișoarei

Trecem zilnic pe lângă una dintre clădirile istorice de marcă a Timișoarei, aflată în plin proces de restaurare totală, începând cu fațada și continuând cu interiorul sau acoperișul. Este cunoscută de timișoreni drept ”Palatul Apelor”. Între timp odată cu venirea regimului comunist, aici a fost mutată Regionala CFR. Până după anii 1990 totul părea să funcționeze. Fostul CFR a fost spulberat în multe entități mai mici și nu neapărat mai eficiente. Conducerea Direcției Apelor a scos de la arhive vechi acte și a cerut retrocedarea clădirii.

Acest edificiu a devenit un adevărat măr al discordiei între cele două părți. Unii reclamau faptul că nu au primit chiria aferenta unei lungi perioade și au amenințat cu sistarea încălzirii. La rândul lor, feroviarii acuzau că se face uz de acte false și întabulări ilegale. După multe acuze reciproce, în final Palatul a intrat în posesia foștilor proprietari.

palatul apelor5

Cu mai mult de zece ani în urmă a început un amplu proces de renovare. Evident că nici acesta nu a mers ca la carte. S-a avansat cu o parte a renovarii. Totul s-a blocat. Ca orice treabă făcută in pripă, a trebuit stopat. A apărut criza economică și lipsa fondurilor a blocat șantierul.

Avatarurile palatului nu se opresc. De la distanță, pare o lucrare destul de îngrijit executată. Dar, la o privire atentă a unor cunoscători, au ieșit la iveală rezolvări după ureche. Unele ornamente au fost uitate. Altele au fost pur și simplu desființate.

palatul apelor7

„Reabilitarea a dezvăluit o serie de nereguli legate de ornamentele de pe faţadă, care se pierd cu fiecare renovare, chiar şi cu cea în curs – care se pretinde a fi restaurare de monument istoric şi are un buget pe măsură. Observăm cum o serie de detalii fie lipsesc, fie sunt modificate: de la delfinii de peste portal, ciuntiţi, la consolele ce sprijină balconul şi alte amănunte. Au dispărut o serie de ornamente de pe consolele balconului de la etajul unu, faţada spre bulevardul 16 Decembrie. Se observă dispariţia unor detalii. Un ornament cvasi-triunghiular este modificat. Sperăm ca elementele să fie refăcute astfel încât imobilul istoric să îşi ia forma originală deși, dacă ne uităm cum a fost tratată balustrada balconului de pe faţada centrală, ne dăm seama că intențiile sunt altele”, spun specialistii care au văzut renovarea cvasi-fidelă.

palatul apelor 2

Pentru că pe 22 martie marcăm ”Ziua Mondială a Apei” am vrut să vedem care mai este stadiul lucrărilor la această adevărată bijuteria a orașului. Directorul Administrației Bazinale de Apă Banat, Titu Bojin, aflat la București ne-a declarat telefonic: ”Lucrurile au luat o turnură favorabilă în privința Palatului Apelor. Am obținut de la București 4 milioane de lei pentru continuarea și finalizarea lucrăriloor de reabilitare a clădirii, interior și exterior. Bugetul necesar este de 6 milioane de lei dar avem promisiuni pentru încă două milioane de lei la rectificarea bugetară din vară. Dacă totul decurge conform planului, la anul, pe vremea asta, vom sărbători ”Ziua Mondială a Apei” în sediul din Palatul Apelor”.

Citește și:

Palatul Apelor: bijuteria pe cale să strălucească din nou în inima Timișoarei!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :