Şoferii care circulă în Timişoara ştiu că unul dintre punctele care trebuie evitate este sensul giratoriu din Piaţa Mărăşti. Indiferent de oră, aici se circulă mereu bară la bară şi se crează ambuteiaje. Semafoarele inteligente montate în intersecţie nu funcţionează nici acum, autorităţile realizând probabil că acestea nu vor ajuta la decongestionarea traficului.
Acum, primarul vine cu o altă soluţie pe care promite să o implementeze cât de curând. Robu vrea să lărgească sensul giratoriu şi astfel să existe 3 benzi care să îl înconjoare. Edilul şef nu a ştiut să spună un termen exact pentru începerea lucrărilor pentru că aşteaptă avizele necesare pentru a începe săpăturile.
„Acolo s-a ajuns să fie punctul cel mai critic din oraş. Dacă traficul e mai fluent în oraş e firesc că ajung mai multe maşini în acea zonă care are limitele ei geometrice. Din tot oraşul ajung maşinile acolo.
Singura soluţie este lărgirea sensului cu încă o bandă. Pentru a face lărgirea sunt necesare avize de la Agenţia pentru Protecţia Mediului. Mai durează până să putem să intrăm să facem lucrarea. Lucrarea nu e complicată, dar procedurile birocratice iau timp. O să vedeţi ce schimbări semnificative vor avea loc în trafic când va mai apărea o bandă”, a declarat Robu.
Proiectul nu presupune diminuarea spaţiului verde, promite primarul oraşului. Acesta spune că noua bandă va fi construită luând din porţiunea pavată a sensului giratoriu şi din trotuare. Iar aici apare o problemă: stâlpii de electricitate trebuie mutaţi. Rămâne de văzut când vor încpee lucrările şi cum vor redirecţiona autorităţile traficul pentru ca şoferii să nu resimtă efectele negative ale unui şantier în cea mai aglomerată parte a oraşului.