Furtuna Mathis ajunge şi în România şi vine cu un nou val de frig şi chiar ninsori. Vom avea diferenţe de temperatură de peste 10 grade Celsius în mai puţin de 24 de ore. Iris Răducanu, meteorolog ANM, a dezvăluit prognoza meteo pentru următoarele zile, în direct la Antena 3 CNN.
Furtuna Mathis a fost în formare în Oceanul Atlantic, iar ulterior a înaintat în Europa, provocând daune uriaşe în Anglia, Franţa, Spania, Belgia, Germania, Elveţia, dar şi în nordul Italiei, iar în următoarele ore va ajunge şi în România.
„La sud de ţara noastră evoluează un ciclon, denumit de meteorologi Mathis. Asociat acestui ciclon va fi un front atmosferic care va pătrunde în ţara noastră începând de luni ce va aduce precipitaţii, la început în sudul teritoriului, apoi acestea se vor extinde şi în restul ţării. Vorbim despre ploi în sud ce se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare pe parcursul nopţii, dar şi pe parcursul zilei de marţi, mai ales la munte, dar şi în zonele joase din jumătatea de nord a teritoriului.
De asemenea, o masă de aer rece va cuprinde ţara noastră, iar dacă temperaturile, pe parcursul zilei de luni, vor mai fi, în sud, apropiate de cele normale ale acestei perioade, vorbim de temperaturi cuprinse între 11 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi până la 17 grade în sudul teritoriului, pe parcursul zilei de marţi nu vom vorbi de temperaturi mai mari de 13-14 grade Celsius”, a declarat Iris Răducanu, meteorolog ANM.
Anterior, meteorologii au avertizat cu privire furtuna Mathis, care a ajuns deasupra continentului, vineri, 31 martie și a provocat pagube în vestul și centrul Europei.
Zonele lovite de furtuna Mathis au fost sudul Angliei, Franța, zona de țărm din nordul Spaniei, Belgia, sudul și vestul Germaniei, Elveția, nordul Italiei.
Călătoriile în interiorul și în afara Insulelor Canalului Mânecii au fost puternic perturbate de furtuna Mathis, a relatat, vineri, BBC. Fenomenul meteorologic a adus pe insule rafale de peste 97 km/h.
Vânturile puternice au fost anunțate pe pe tot parcursul zilei de vineri. Unii copaci au fost doborâți, ceea ce a dus la închiderea temporară a drumurilor. Furtuna Mathis a continuat să provoace fenomene meteo extreme şi în cursul zilei de astăzi.
https://www.antena3.ro