3.1 C
Timișoara
sâmbătă 30 noiembrie 2024

Se întâmplă la Timișoara! Au inaugurat spațiul din decembrie anul trecut dar așteaptă încă aparatura…

Cele mai recente informații venite de la Clinica de Mari Arşi din Timişoara arată că aceasta ar putea fi deschisă cel târziu la începutul anului viitor. Asta înseamnă o distanță de un an față de momentul inaugurării spațiului. La ora actuală, primele trei compartimente sunt dotate cu aparatură medicale, iar acum se așteaptă dotarea altor două.

casa-austria-6

Managerul Spitalului Judeţean de Urgență din Timișoara, Marius Craina, declară că licitaţia pentru achiziţia aparaturii va fi organizată în această lună. “În cursul săptămânii trecute am fost la București și am avut o discuție cu directorul din cadrul ministerului care se ocupă de achizițiile prin Banca Mondială; caietul de sarcini este finalizat, tradus și urmează să fie înaintat către comisia care se ocupă de licitațiile prin Banca Mondială. Noi sperăm că în această lună să înceapă efectiv procedura de licitație, iar pașii care urmează să fie trecuți rapid astfel încât să nu mai avem întârzieri”, spune managerul Spitalului Județean din Timișoara.

casa-austria-1

Marius Craina precizează că aparatura pentru primele trei compartimente este achiziţionată în proporţie de 99 la sută. El este sigur că, până la sfârşitul anului, vor fi terminate şi cele două compartimente nefinalizate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Unul dintre liderii PSD Timiș, mai bogat cu aproape 1 milion de euro!

Antreprenorii Dragoș și Adrian Pavăl, proprietarii Dedeman, cumpără un teren de la fostul președinte al Consiliului Județean Timiș, Titu Bojin, operațiune care extinde proprietatea...

Restricții de circulație rutieră cu ocazia Zilei Naționale a României

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat restricționarea circulației rutiere pe data de 1.12.2024, cu ocazia desfășurării ceremoniilor prilejuite de sărbătorirea...

Citește și :