Un orădean a ajuns, joi, la spitalul de Psihiatrie, după ce a ieşit la plimbare gol prin oraş. Complet dezbrăcat şi numai în şlapi, omul a fost văzut întâi pe Şoşeaua Borşului în timp ce se îndrepta spre Bulevardul Dacia.
Văzându-l plimbându-se în pielea goală pe bulevard, un trecător a sunat la 112. Un echipaj al Poliţiei Municipiului a ajuns la scurt timp la faţa locului, iar un echipaj al Ambulanţei l-a transportat la Spitalul de Neuropsihiatrie.
„Bărbatul nu a fost violent. Echipajul l-a transportat la spital”, a precizat dr. Liciniu Venter, purtătorul de cuvânt de la Ambulanţă.
Bărbatul este cunoscut de vecini ca având probleme psihice. De altfel, el a fost preluat de medici în stare confuză, neştiind să îşi spună nici măcar data naşterii.
El le-ar fi spus oamenilor legii că „este dezbrăcat pentru că aşa a venit pe lume şi aşa va şi pleca”.