Se întâmplă în vestul țării! Gata să ia foc de la atâta scandal!

195

O ceartă dintre doi vecini din satul Gelmar s-a lăsat cu scântei la propriu. Un bărbat de 65 de ani, supărat pe vecinul lui cu care avea un conflict mai vechi, şi-a îndeplinit o promisiune pe care i-o făcuse de mai mult timp: aceea de a-i da foc la căpiţele de paie. Zis şi făcut, căpiţele de paie au fost incendiate în 2 martie, la scurt timp după ce vecinii au avut o discuţie mai aprinsă. La faţa locului au ajuns pompierii, pentru a stinge flăcările, dar şi poliţiştii.

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că bărbatul de 65 de ani, care, pe fondul unor neînţelegeri mai vechi cu proprietarul celor două căpiţe şi a consumului de băuturi alcoolice, a incendiat respectivele materiale vegetale. În consecinţă, bărbatul va fi cercetat penal pentru distrugere prin incendiere. În urma incendiului, nu au existat victime sau alte pagube materiale.

Sursa: Mesagerul Hunedorean

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.