1.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Se întâmplă în vestul țării! Copii, agresați și trimiși la cerșit de propria lor mamă

Doi copii de 4 și respectiv 10 ani au fost agresați de propria mamă și trimiși la cerșit.

În data de 21 noiembrie, polițiștii orașului Pâncota s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că o femeie de 46 de ani, din localitatea Măderat, și-ar fi agresat cei doi copii, de 4 și 10 ani, și i-ar fi trimis la cerșit.

„Polițiștii au sesizat reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului în vederea efectuării unei anchete sociale și dispunerea măsurilor în consecință, totodată la fața locului fiind solicitată și o ambulanță. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului, polițiștii continuând cercetările pentru stabilirea întregii situații de fapt și luarea tuturor măsurilor legale care se impun”, precizează purtătorul de cuvînt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad.

Sursa: https://newsar.ro/doi-copii-de-4-si-10-ani-agresati-de-mama-si-trimisi-la-cersit/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un bărbat din Belinț a fost prins conducând beat și fără permis

Un bărbat din Belinț a fost prins băut la volan. Bărbatul de 43 de ani a fost prins în urma unui control de rutină.  Acesta...

Un bărbat din Moșnița Veche a fost jefuit

Sâmbătă dimineață, un bărbat din Moșnița Veche s-a trezit fără mai multe echipamente electrice și unelte pentru construcții. Bărbatului i-au fost sparte atât anexa,...

Citește și :