1.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Se întâmplă în Banat! Bursa locurilor de muncă de la utilitate la bătaie de joc

Demarată ca o amplă activitate de prevenire şi reducere a şomajului, acţiunea denumită generic bursa locurilor de muncă a devenit mai degrabă bătaie de joc. Bătaie de joc de banul public şi de timpul investit! Asta în vreme ce angajările sunt fie ilare fie inexistente, sau ofertele sunt pentru câteva posturi care sunt mereu vacante şi nu le doreşte nimeni. Practic, unica lor utilitate rămâne pentru şomerii şi asistaţii sociali, care fac un simplu act de prezenţă pentru a primi celebra ştampilă care le garantează continuitatea ajutorului, fie el de şomaj ori social.

Zeci de mii de joburi au fost oferite de angajatorii prezenți, vineri, la bursele de locuri de muncă organizate în mai multe orașe din țară de agențiile județene de ocupare a forței de muncă. În unele județe, mai ales din zona de Vest, oferta angajatorilor a depășit numărul celor veniți în căutarea unei angajări.

Cam asta a fost soarta evenimentului organizat la finele săptămânii trecute la Caransebeş unde 2 (două) persoane au reuşit să se angajeze, ca muncitor necalificat! Asta deşi se ofertaseră 74 de locuri de muncă. AJOFM Caraş-Severin a invitat 25 de agenţi economici să participe la această bursă a locurilor de muncă. La start s-au prezentat însă doar 18 angajatori. Nici persoane interesate nu au fost enorm de multe, ci numai 80 de persoane, care au cerut relaţii. 16 dintre ei s-au arătat interesaţi de o angajare viitoare, iar doi ”norocoși” s-au angajat pe loc, pe postul atât de greu de găsit şi de accesat de muncitor necalificat…

Lucrurile stau atât de prost, că la Reşiţa nici măcar nu s-au mai aruncat banii pe o asemenea bursă, tocmai datorită numărului mic de agenţi economici dispuşi să scoată ceva posturi la mezat…

Nici la Băile Herculane rezultatele n-au fost foarte impresionante. Cum se apropie deschiderea sezonului turistic, la Herculane angajatorii sunt în mare lipsă de ospătari, barmani, bucătari sau alţi lucrători în turism. 288 de posturi, mai exact, propuse tot de către 18 angajatori. Dar nici aici rezultatele nu sunt mai cu moţ, doar 58 de persoane schimbându-şi statutul din şomer în angajat, în urma bursei cu pricina.

Potrivit conducerii AJOFM Caraș-Severin, situația șomajului în acest județ este destul de ingrată, având în vedere că la finalul lunii martie erau înregistrați, în bazele de date, circa 2.300 de șomeri, din care doar 900 sunt indemnizabili.

Prezența la Bursa Generală a Locurilor de Muncă organizată vineri şi de AJOFM Arad, a fost cu mult sub așteptările organizatorilor, după cum declară Mihaela Jude, purtător de cuvânt al instituției. Dacă la bursă s-au prezentat nu mai puțin de 35 de agenți economici care au pus la bătaie 900 de locuri de muncă vacante, numărul doritorilor de a-și găsi un loc de muncă a fost foarte mic: doar 300 de persoane au vizitat standurile ofertanților.

”Cele mai multe oferite de angajatori au fost în domeniul textil, în asigurări, în sectorul hotelier, în domeniul construcțiilor de mașini, în fabricarea accesoriilor pentru autovehicule, precum și în telecomunicații, mai puțin de 5% din oferta de locuri de muncă fiind destinată persoanelor cu studii superioare”, a declarat Mihaela Jude.

Aceasta a precizat că numărul arădenilor aflați în căutarea unui loc de muncă a fost de trei ori mai mic decât numărul locurilor de muncă oferite de angajatori, doar 300 de persoane arătându-se interesate de oferta angajatorilor prezenți. Dintre cei interesați au fost selectați în vederea angajării 52, iar 15 au fost angajați pe loc (ca operatori asamblare și confecționere).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Cât câștigă un muncitor necalificat care se angajează la multinaționalele din Timișoara?

Mesajul unui tânăr enervat că în Timișoara o companie multinațională angajează muncitori necalificați, ca operatori în producție, oferind venituri lunare în jurul a 4.000...

Integrare educațională non-formală prin programul „Sâmbăta elevilor la UVT”, dedicat cultivării motivației de a învăța

Universitatea de Vest din Timișoara a lansat începând cu anul universitar 2024-2025, programul „Sâmbăta elevilor la UVT”, program care constă în derularea de activități...

Citește și :