Se întâmplă în apropiere de Timișoara! O șosea va trece prin casa unui localnic… VIDEO

11917

De când este funcțională autostrada din apropierea Timișoarei, celor mai mulți le-a adus multe avantaje. Nu puțină lume are însă și mari neajunsuri de la această cale de comunicare. Cei din comuna Dumbrăvița, de pildă, beneficiază din plin de dezavantajele aglomerației veșnice.

Nici în Giarmata nu stau lucrurile mai bine. Șoseaua care leagă orașul de autostradă trece prin marginea localității. Drumul nu este prea larg și nici modernizat nu este încă. Recent a apărut, la intrarea în comună, pe strada Morii, în locul vechii intersecții, un sens giratoriu pentru fluidizarea traficului rutier. Tocmai acest giratoriu a adus și nemulțumirea unor locuitori.

Familia Sălceanu Mihai și Viorica este proprietara unei case ce se afla chiar în imediata apropiere a sensului giratoriu. Adică pe strada Morii la numărul 2. Mihai Sălceanu susține că de la înălțarea excesivă a drumului toată apa rezultată din ploi se scurge în fundația casei sale. Mai mult, de la lucrările de compactare a drumului cu utilaje de mare tonaj au apărut mai multe fisuri adânci în pereții imobilului. Casa se află la cel mult patru metri de la marginea șoselei și cu mai mult de un metru sub nivelul acesteia. Nici lucrările adiacente nu au fost făcute corect. Șantul care ar trebui să îndepărteze apa pluvială nu este suficient de adânc și de lat. Ca atare, nu face față la ploile mai serioase. Ba chiar marii meșteri drumari au lăsat teava de gaz metan sub șosea, fără acces în caz de nevoie. Iar țeava de apă care avea un robinet de închidere în caz de nevoie, se află acum undeva sub drum, la câțiva metri. Dacă apare o avarie nu se mai poate închide apa decât prin distrugerea drumului.

giarmata-2

Dar asta nu este decât începutul necazurilor aduse de șosea. De câteva luni se tot discută de lărgirea cu încă o bandă de circulație a drumului. Aici e buba. Pentru această lărgire cu încă o bandă ar fi nevoie de mai mult spațiu. Proprietarii s-au trezit acasă cu o notificare care îi invită la discuții pentru a ceda o parte din teren. Mai exact 40 de metri pătrați. Dar acești metri vor trece și prin casă nu doar prin curte. Până acum nu au primit încă un proiect definitiv, care să specifice cât din teren vor pierde și ce despăgubire vor primi. Se vorbește de câțiva metri, fără a detalia. Acești metri de fapt înseamnă că se va intra și într-o parte de imobil. Ceea ce, în opinia dânșilor este de neconceput. Au primit pe căi oculte promisiunea că vor fi despăgubiți cu o sumă de circa 3000 de euro. Dar fără o decizie legală. Cu această suma este imposibil de construit o altă casă.

„Noi nu vrem să ne îmbogățim. Nu vrem averi. Nici vile nu vrem. Doar vrem o altă casă cât de cât locuibilă aici în Giarmata. Nu vrem să plecăm în altă localitate. Aici avem locurile de muncă. Avem și copil mic. Sau măcar să ne construiască în cealaltă parte a curții dacă nu mai au loc de casa noastră. Unde să plecăm?” se întreabă cu necaz doamna Viorica Sălceanu.

Chiar și terenul familiei Sălceanu este destul de mare. Dacă se dărâmă casa lor, s-ar putea construi alta în partea opusă a curții dar nu cu banii promiși, care sunt extrem de puțini. Ei sunt deschiși la orice fel de negocieri, dar de pe baze corecte. Nu în bătaie de joc. Dacă li se construiește o casă sau primesc una în altă parte ar fi dispuși să cedeze terenul. Dar cu casa nouă (sau chiar veche dar locuibilă) înainte de a fi evacuați.

Ciudățeniile acestui caz nu se opresc aici. Un alt vecin care ar fi afectat nu a fost până acum înștiințat de nimeni, nici măcar verbal. Iar un al treilea vecin nu are atât de mult de suferit deoarece ar trebui doar să mute poarta puțin mai în interior.

Prin acestă lucrare numită „Lărgirea la 4 benzi de circulație a DJ 691 sector Centură Timișoara- Autostrada A1” se vrea o îmbunătățire a circulației în județ. Poate că și proprietarii casei nr. 4236/b Casa nr. 781, nr. Cad 5814 Giarmata ar merita totuși să se discute cu ei, cu actele pe masă și cu un plan exact din care să rezulte dacă pierd doar o bucată din curte sau dacă pierd și o bucată din casă. Acest al doilea caz este inacceptabil fără o rezolvare corectă, cu o despăgubire justă, nu cu suma promisă parcă în bătaie de joc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.