Se deschide un nou spital suport COVID, în vestul țării

436

Al șaselea spital suport Covid a fost deschis de autoritățile sanitare în județul Hunedoara.
Decizia a fost luată după ce aproape 100 de persoane, confirmate pozitiv cu noul coronavirus, n-au putut fi internate pentru că nu mai sunt locuri în spitalele suport Covid din tot județul.

Unitatea medicală va funcționa în Sanatoriul de Pneumoftiziologie Geoagiu, a declarat directorul DSP Hunedoara, Sebastian Mezei. În acest moment, în județ sunt în jur de 100 de persoane care sunt confirmate pozitiv și care nu pot fi internate pentru că nu mai sunt locuri. Alte 114 persoane sunt internate în cele cinci spitale suport Covid.

De aceea, Sanatoriul de Pneumoftiziologie Geoagiu va deveni al șaselea spital suport Covid din județ, unde 100 din cele 230 de paturi vor fi folosite pentru internarea bolnavilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.