Se deschid cele patru puncte de colectare a deșeurilor voluminoase din Timișoara

267

Cele patru puncte de colectare a deșeurilor voluminoase vor fi deschise în Timișoara începând de mâine. Cele patru puncte de colectare sunt amplasate pe Calea Torontalului nr. 94, strada Torac nr. 2 -4, strada Avram Imbroane nr. 50, și la Podul de pe Calea Șagului.

În fiecare dintre cele patru locații sunt amplasate trei containere de câte 20 de metri cubi. Timișorenii vor putea arunca, gratuit și fără buletin, separat deșeuri vegetale, deșeuri voluminoase de uz casnic și deșeuri rezultate din demolări și construcții. Fiecare punct de colectare va fi supravegheat de o persoană, iar la finalul programului, containerele vor fi golite.

„Am declarat repetat că vrem ca orașul nostru să devină model de oraș curat. Oricine a putut vedea în ultimul timp progresele făcute pe acest drum. Dar tot ce s-a făcut bun este umbrit de depunerile clandestine de diverse deșeuri, care continuă să apară în diverse puncte ale orașului. Ei bine, vrem să le lichidăm și le vom lichida! În acest sens, pe de o parte, vom deschide de mâine 4 puncte în care cetățenii vor putea depune gratuit, civilizat, ceea ce până acum găseam prin așa-numitele rampe clandestine, iar pe de altă parte, vom continua să supraveghem zonele predilecte cu polițiști în civil și cu camere video și să aplicăm amenzi drastice celor necivilizați”, a scris primarul Nicolae Robu pe Facebook.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.