Se ,,clatină” scaunul unui lider greu al PSD din Banat? Ce-au de gând șefii PSD cu filiala respectivă

516

Într-o declarație pe care a făcut-o pentru postul de televiziune Banat TV, secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu își manifestă îngrijorarea pentru mișcările petrecute în cadrul organizației județene a PSD Caraș-Severin. „Suntem foarte îngrijorați de ceea ce se întâmplă la PSD Caraș-Severin și de tot ceea ce depinde de domnul Mocioalcă.

O delegație formată din 23 de primari, împreună cu doamna deputat Luminița Jivan a fost prezentă la București, unde au avut o întrevedere cu  mine, cu președintele Liviu Dragnea și cu ministrul de interne, Carmen Dan, unde ni s-au făcut destăinuiri cutremurătoare și nu credeam că se pot întâmpla astfel de lucruri. Pur și simplu noi credeam că PSD în Caraș-Severin e format dintr-o echipă de oameni care conlucrează pentru binele cetățenilor.

Prin urmare fac un apel la toți primarii noștri, membrii de partid, la toți cei care conduc organizații în Caraș-Severin, ca în perioada următoare să fie strânși uniți în jurul doamnei deputat Lumința Jivan, toată lumea să rămână pe loc, ei sunt ai partidului, sunt oameni care au muncit ani de zile și care au câștigat încrederea cetățenilor prin vot“, afirmă eternul Codrin ,,limbă cu venin“.

Ștefănescu afirmă că a fost surprins în legătură cu dorința președintelui PSD Caraș-Severin Ion Mocioalcă, privind organizarea unui CEx județean al PSD, urmat de o Conferință Extraordinară unde ar urma să aibe loc Alegeri Anticipate la nivelul conducerii județean.

„ Nu știu cum i-a venit ideea asta în cap domnului Mocioalcă. Eu îi invit pe toți colegii, primari, președinți, vicepreședinți de organizații să rămână  pe loc. Am înțeles că unii nu au de gând ca PSD să rămână pe loc și au gânduri din astea, de plecare. Ceea ce e un lucru foarte bun! Pot să facă lucrul acesta dar fără să producă pagube în organizație. De aceea fac acest apel public. În perioada următoare doamne deputat Luminița Jivan se va întâlni în teritoriu cu toți primarii, viceprimari, consilieri locali, municipali, șefii filialelor din județ și vor trage câteva concluzii. Noi îi susținem total, colegii noștri au dreptate în tot ce susțin și vom lua măsuri în perioada următoare iar dacă este nevoie să vină și cineva de la centru la această întrunire, vom spune prezent imediat.

Dacă lucrurile se precipită voi reveni cu declarații și mai hotărâte și mai radicale, până la declarația finală în care am să spun: Pa, Mocioalcă!“, avertizează Codrin Ștefănescu, secretarul general adjunct al PSD la nivel național.

Cu alte cuvinte, președintele PSD Liviu Dragnea, prin susținerea totală oferită Luminiței Jivan, forțează, într-un fel sau altul, prin vocea lui Codrin Ștefănescu divizarea PSD-ului la nivel județean, pentru că debarcarea președintelui Mocioalcă, ar putea însemna, în acest moment, un exod al mai multor primari care vor alege, cel mai probabil, să rămână alături de liderul organizației județene care a reușit să depășească deceniul în fruntea ei.

Mocioalcă îi răspunde lui Codrin Ștefănescu

În urma declarației făcute de secretarul general adjunct al PSD la nivel național, Codrin Ștefănescu, presedintele organizației PSD Caraș-Severin, deputatul Ion Mocioalcă, a ținut să facă anumite precizări:

„De obicei nu fac declarații la cald … dar constat ca afirmația mea de ieri cum că ar fi necesare alegeri la nivelul organizației PSD Caraș-Severin, a creat mari emoții sau chiar o anumită panică și nu am înțeles de ce, pentru că alegerile nu înseamnă decât un exercițiu democratic întro organizație. Sunt peste doi ani de la trecutele alegeri, ne așteaptă patru valuri de scrutinuri electorale și reiterez ideea ca poate și PSD Caraș-Severin are nevoie de un restart. Nu hotărăsc eu acest lucru … îl va hotărâ comitetul executiv județean … așa cum nu am hotărât eu cum să votez în CEX-ul național!

Faptul că secretarul general adjunct Codrin Stefănescu, (de fapt nu stiu dacă mai ocupă această funcție pentru că la un moment dat președintele organizației PSD, Liviu Dragnea, i-a retras această demnitate) se interesează de organizația din Caraș-Severin, este un lucru deosebit pentru că în sfârșit de la centru se ocupa cineva de județul nostru.

E foarte bine ca li s-a atras atenția tuturor aleșilor locali să stea pe loc, ei fiind într-o continuă mișcare între județ si capitală, să își rezolve problemele. Bănuiesc că din momentul de față domnul Codrin Ștefănescu se va ocupa de problemele lor, dar în momentul în care PRM-PC încearcă să rezolve problemele din organizația PSD Caraș-Severin, chiar mi se pare prea mult și în continuare ca și până acum susțin că suntem o organizație care a facut 50% în alegerile generale și care poate să iși rezolve singură problemele !”

sursa: reper24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.