Ministerul Apărării Naţionale desfăşoară prin Biroul informare – recrutare al Centrului Militar Zonal Timiş „GENERAL DE DIVIZIE VIRGIL ECONOMU”, activitatea de recrutare în vederea şcolarizării pentru cursurile de formare a ofiţerilor în activitate.
Perioada pentru înscrierea candidaților este 29.05.2023 – 30.06.2023.
Pentru cursurile de formare a ofiţerilor în activitate (absolvenții vor deveni ofițeri în cadrul Ministerului Apărării Naţionale) a fost aprobat prin Planul de şcolarizare un număr de 53 de locuri.
Înscrierile se pot face prin accesarea platformei de înscriere online, de pe site-ul https://www.recrutaremapn.ro, sau candidaţii pot merge şi personal la sediul Biroului informare – recrutare al Centrului Militar Zonal Timiş „GENERAL DE DIVIZIE VIRGIL ECONOMU” din Timişoara, Piaţa Libertăţii nr.7 luni, miercuri, joi şi între orele 08.00-16.00 , marţi între orele 10.00-18.00, iar informaţii suplimentare se pot obţine la telefoanele 0750715067 sau 0256293757.
Detalii suplimentare se găsesc şi pe internet pe site-ul oficial al Ministerului Apărării Naţionale la adresa www.mapn.ro sau www.recrutaremapn.ro sau pe pagina proprie de facebook: Centrul militar zonal Timiş.
Pe toată durata pregătirii în instituțiile prezentate se oferă gratuit școlarizare, cazare, echipament, hrană și asistență medicală, acces la baze sportive, biblioteci, laboratoare și multe alte facilități. Activitățile școlare dar și cele extracurriculare, oferă cursanților reale condiții de dezvoltare din toate punctele de vedere, într-un mediu adecvat dar și perspectiva unei cariere în cadrul Ministerului Apărării Naționale.
Armata oferă ceea ce-şi doreşte orice tânăr aflat în momentul crucial, al alegerii drumului în viaţă, respectiv: educaţie gratuită, o bună pregătire profesională, un loc de muncă la finalizarea studiilor, posibilitatea de afirmare şi construirea unei cariere, un trai decent garantat de un venit sigur şi atractiv.