Auzim din ce în ce mai des cunoscuţi care se pregătesc să-şi lichideze afacerea, să renunţe la jobul greu obţinut sau pur şi simplu să abandoneze dificultatea din ce în ce mai mare de a trăi în România pretins capitalistă şi democratică. Cu toţii se pregătesc să plece fără să ştie prea bine încotro. Mark Twain, celebrul scriitor american, a spus cândva : „Chaucer e mort, Spencer e mort, la fel şi Milton, ca şi Shakespeare, şi nici eu nu mă simt prea bine”. Cam aşa se pot exprima destul de mulţi români care, după cei peste vreo patru milioane deja plecaţi, încep să nu mai spere aproape nimic de la viaţa trăită în ţara lor, în limba lor, alături de familiile lor din moşi-strămoşi, de prietenii lor.
În România a început deja violent, furibund campania (de fapt, o cursă a morţii!) pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie-decembrie 2019 (o numire, de fapt — „statul profund” va fi cel care va alege). Decredibilizarea cvasitotală de care suferă actualul preşedinte, Klaus Iohannis, contribuie din plin la declanşarea acestei campanii cu totul prematură. Tergiversarea iresponsabilă a revocării procurorului-şef DNA, Laura Codruţa Kövesi, de încă preşedintele Iohannis şi mai ales grotesca tevatură în jurul demiterii procurorului general, Augustin Lazăr, a cărui revocare a fost cerută de acelaşi Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, au avut efecte devastatoare asupra actualei preşedinţii şi par să anunţe o vacantare înainte de termen a celei mai importante demnităţi în stat. Toate dosarele, procesele închise dubios ale lui Klaus Iohannis sunt zi de zi expuse, într-un fel sau altul, pe televiziuni, în presă şi chiar în comentariile private ale românilor. „Statul profund” a dat-o rău în bară cu exoticul său preşedinte minoritar. Ce a părut să meargă la primăria Sibiului, un oraş mediu, n-a mai funcţionat deloc la Cotroceni.
Nicolae şi Elena Ceauşescu au reinstalat în mentalul românilor figura unui Dracula însoţit de asistenta sa infernală. S-a şi vorbit în anii ’80, cei mai sumbri, anii târzii ai comunismului, despre apucătura celor doi (foarte probabil, o fantezie) de a-şi face transfuzii cu sânge de copil. Au băut sau nu Ceauşeştii sânge? Cine poate răspunde? (E adevărat, în schimb, că, în lipsa alimentelor normale, unor copii dintr-un orfelinat constănţean li s-au făcut atunci transfuzii iresponsabile, ceea ce a dus la infectarea lor cu HIV.) Zâmbăreţul Ion Iliescu, cu aspiraţii democratice neîmplinite, a fost o copie destul de palidă a colegului său comunist Nicolae Ceauşescu. Fostul preşedinte Iliescu a fost lipsit în anii săi cei mai discutabili, cei de după asasinarea Ceauşeştilor, de prezenţa publică a doamnei Nina Iliescu, soţia sa. Spre onoarea sa. Abia ceva mai târziu, Corina Creţu, purtătoarea sa de cuvânt, a încercat să joace rolul secretarei diabolice. Şi se pare că i-a folosit din plin. Modesta ziaristă din anii ’90 e azi ditamai comisarul european, cu aspiraţii la funcţia de prim-ministru şi cu o pensie babană la cheie. Bineînţeles, Traian Băsescu şi Elena Udrea s-au apropiat cel mai mult (după Ceauşeşti, desigur) de imaginea aproape perfectă a băutorului de sânge Dracula însoţit de adjuncta sa indispensabilă. Foarte recent, Liviu Dragnea şi Viorica Dăncilă sunt o pastişă comică a modelelor clasice Elena şi Nicolae Ceauşescu, Traian Băsescu şi Elena Udrea.
Pentru alegerile prezidenţiale care urmează, anticipate sau la termen, mai devreme cu mai bine de un an se prefigurează deja cei doi candidaţi din turul doi: Dacian Cioloş, pe o presupusă parte dreaptă, în fapt tabăra progresiştilor, a globaliştilor, şi Gabriela Firea (Vrânceanu? Pandele? etc.?), pe o de mult apusă parte stângă, în fapt, pe culoarul conservatorilor… neocomunişti (!). Care dintre ei se apropie mai mult de imaginea consacrată a reîncarnatului Dracula, fabricat din anii ’60 şi până azi de acelaşi „stat profund” imuabil? Dacian Cioloş pare a fi doar o replică a lui Klaus Iohannis, sibianul care s-a căznit din răsputeri să intre în costumul lui Dracula. Destul de repede a rămas şi el fără asistentă, Carmen Iohannis s-a retras aproape complet de pe scenă. Cu excepţia vizitelor în străinătate, pe care românii nu le urmăresc, turism prezidenţial.
În schimb, de ceva vreme Gabriela Firea (noul nume oficial) face paşi uriaşi în direcţia candidaturii la rolul de Dracula, zis şi postul de preşedinte. Sâmbătă seara, 10 noiembrie 2018, pe România TV, într-o prestaţie magistrală, care a pus în lumină capacităţilor ei drăculeşti (drăceşti?), l-a făcut praf şi pulbere pe dictatorul meschin de provincie Liviu Dragnea. I-a apărat cu gherele şi cu dinţii pe camarazii săi Marian Neacşu, fostul secretar al PSD, şi Adrian Ţuţuianu, cărora cei cu ochi pătrunzători le văd coada, copitele şi corniţele, eliminaţi din partidul drag de autocratul Dragnea. Într-o demonstraţie atent pregătită, şi-a pus cenuşă în cap pentru apropierea sa naivă de măruntul Dracula, şi-a făcut soclu prezidenţial, s-a autogratulat fără limite, şi-a plâns de milă, a fost „populară”, „sinceră”, o fată devotată poporului. Căruia vrea doar să-i bea sângele, pe modelul Dracula, se înţelege. Fără îndoială, Florentin-Costel Pandele, primarul din Voluntari, ales cu peste 90 % din voturi la al patrulea (sau al cincilea?) mandat, poate juca excelent rolul de secretar monstruos al domnitoarei-preşedintă Dracula, Gabi.
Cei doi candidaţi la preşedinţia României, Dacian Cioloş, alesul globaliştilor (va fi susţinut şi de un PNL fără Ludovic Orban?), şi Gabriela Firea, aleasa unor falşi naţionalişti (de identificabilă coloratură ortodox-răsăriteană), merită să fie urmăriţi cu toată atenţia. Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu, Klaus Iohannis par să fie scoşi deja din cursa prezidenţială, fiecare cu dosarele şi cu belelele lui, cu DNA-ul său. Numai dosarul lui Tăriceanu în afacerea de corupţie Microsoft ar avea zeci de volume! Singurul care mai poate zăpăci comedia electorală pornită deja ar fi Tudorel Toader, actualul ministru al Justiţiei, dacă i-ar veni ideea să se prezinte. Dar şansele lui Tudorel Toader sunt foarte mici — ca să devii preşedinte, ţi se cer un trecut încărcat, un profil manipulabil, şantajabil. Candidatul cel mai serios pare a fi de departe Gabriela Firea. Care promite să fie un nou Traian Băsescu, dar feminin, şi poate chiar să-l depăşească pe foarte urâtul şi foarte detestatul marinar, de care justiţia noastră euroatlantică fuge ca de dracu’. Să ne amintim, dacă am uitat, că şi Florentin-Costel Pandele a fost marinar, a navigat 13 ani pe mările şi oceanele lumii înainte de a fi învinuit în dosarul Flota pentru vânzarea a 10 nave, alături de Traian Băsescu.
Câţi români vor mai părăsi România în cele două mandate prezidenţiale posibile ale Gabrielei Firea? Două milioane? Trei milioane?