Se anunță controale cu efective sporite de polițiști și jandarmi în toată țara: Cu accentul pe litoral şi în zonele turistice de munte

96

Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Bogdan Despescu a anunţat, vineri, controale cu efective sporite de polițiști și jandarmi în toată țara, în special în zonele aglomerate, precum centre comerciale, pieţe sau târguri, pentru a verifica respectarea regulilor impuse de autorități din cauza pandemiei de COVID-19. El a spus că vor fi vizate în special staţiunile de pe litoral de la munte.

Descpescu a anunțat vineri, într-o conferință de presă comună cu ministrul Sănătății, că au fost stabilite mai multe măsuri:
  • suplimentarea efectivelor şi forţelor care acţionează în teren pentru verificarea respectării regulilor de protecţie sanitară
  • organizarea unor grupe de coordonare operativă în Bucureşti şi în judeţe, sub coordonarea prefecţilor, cu scopul de a analiza situaţia operativă şi direcţionarea forţelor către zonele de risc
  • au fost formate şi echipe mixte formate din poliţişti, jandarmi, pompieri, reprezentanţi ai ITM, DSVSA, şi OPC pentru verificări operative
„Am stabilit organizarea unor acţiuni cu efective mărite, în mai multe zone aglomerate – centre comerciale, pieţe, atât în zona urbană, cât şi rurală. De asemenea, acţionăm cu prioritate pe litoralul Mării Negre, în zonele turistice, zonele de munte şi vom aloca suficiente resurse. Nu dorim să aplicăm sancţiuni, dar acolo unde vom constata încălcări ale legii, vom luat toate măsurile necesare (…) Unde se vor constata abateri, se vor dispune inclusiv măsuri de suspendare a activităţii operatorilor economici”, a spus secretarul de stat în MAI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.