Gabriela Adameşteanu a debutat în 1975 cu un roman care a făcut senzaţie: Drumul egal al fiecărei zile. A luat unul sau mai multe premii pentru el. Personajul principal e Letiţia Branea, locuieşte cu mama şi cu unchiul. Cu tatăl se va întâlni mai târziu. Devine studentă şi se îndrăgosteşte de universitarul Petru Arcan. În 2010 apare romanul Provizorat, care se opreşte asupra căsătoriei Letiţiei cu Petru Arcan şi asupra felului în care dialogul dintre cei doi se fisurează. Şi asupra felului în care Letiţia Branea se iubeşte, adulterin, cu Sorin, prieten de odinioară. În romanul recent apărut, Fontana di Trevi, iubirea pentru Sorin rămâne nesigură, Letiţia Branea e în Occident, alături de soţul ei, şi se întoarce în ţară ca să regăsească bunurile familiei, odinioară confiscate de puterea comunistă. Cum sunt restituite? E vorba de o trilogie? Da, ar putea fi vorba de o trilogie, deşi fiecare dintre cele trei romane presupune alte focalizări. Deşi Dimineaţă pierdută, marele roman al Gabrielei Adameşteanu — unul dintre importantele romane ale scrisului românesc —, a apărut în 1984, înainte de Provizorat şi Fontana di Trevi. Fiecare roman important e despărţit de alte cărţi. De pildă, apărut în anul 2000, Cele două Românii adună articole, fragmente memorialistice publicate de scriitoare după 1989. Sau, cum scria Mircea Iorgulescu, unul dintre excepţionalii comentatori ai prozei Gabriela Adameşteanu, chiar în revista pe care Gabriela Adameşteanu o conducea, „22”:
„Fusese, era până atunci (la 22 decembrie 1989, n.n.) o scriitoare importantă, dar cunoscută doar prin cărţile pe care le scrisese, în viaţa de toate zilele funcţionând ca un oarecare redactor de editură; avea să devină o proeminentă figură a vieţii publice, admirată, contestată, invidiată, respectată, atacată. Cu o sinceritate uimitoare prin naturaleţe şi, oricum, rară în context, Gabriela Adameşteanu îşi mărturiseşte deschis nepriceperea în materie de presă în momentul în care s-a apucat de jurnalism”. „…. nu a fost o simplă schimbare de îndeletnicire, iar jurnalismul nu a reprezentat o banală reciclare profesională: a fost o formă de implicare şi de participare. Expresia concretă a unui angajament născut dintr-o speranţă şi trăit ca o datorie. O speranţă în viitorul României şi o datorie faţă de ceilalţi.” (Zece ani care au schimbat totul. Un jurnal de campanie, în „22”, an XIII, nr. 17, 23-29 aprilie 2002, p. 15). Ideea datoriei domină scrisul Gabrielei Adameşteanu, se poate înţelege şi din alte cărţi ale Gabrielei Adameşlteanu, reluate, regăsite în alt context. Dacă Dimineaţă pierdută „nu a fost niciodată rescrisă”, romanul Întâlnirea, apărut în 2003, rescrie nuvela din 1989 a Gabrielei Adameşteanu. Am exagera dacă am spune că cele două romane, Provizorat şi Fontana di Trevi, rescriu viaţa Letiţiei Branea. Nu o rescriu, o descoperă pe Letiţia Branea la altă vârstă. În alt timp al societăţii româneşti. Sunt romane ale zilei de azi, scrise cu „energia şi simţul datoriei” trăite de un mare scriitor.