Critica de specialitate l-a numit: „călător în timp, geolog și „dirijor” al unei orchestre contemporane de oțeluri-artefacte”. Artistul Nicolae Comănescu își aduce lucrările în fața publicului timișorean, în perioada 28 octombrie – 15 noiembrie, la Casa Artelor/Galeria Pygmalion și Subterana, într-un demers plastic intitulat „ Scrap Metal Kaboom Oorchestra”.
„Cu un instrumentar și un bagaj ideatic deloc convențional, Comănescu instalează privitorul, fără drept de echivoc, într-un sistem conceptual artificial, deseori problematic – cum e cazul împachetării cu saci de nisip a Monumentului Eroilor de la Reșița – apelând imperios la percepția subiectivă a acestuia, ca scop final al actului artistic. Este și cazul expoziției SCRAP METAL KABOOM ORCHESTRA, „concert”, dedicat rămășițelor unei lumi industriale apuse, în care partitura este alcătuită din note joase – prafuri de cărămidă crudă ori uscată și zgură, prelevate din ziduri vechi și note înalte – culori vivide, îndrăznețe, expresioniste, din paletarul lui Comănescu. Școala Pittner, vechi imobil reșițean de secol XIX, aflat în proces de restaurare, este solista acestui inedit demers artistic conceptual.” – spun organizatorii evenimentului.
O mare parte dintre lucrările expuse anul trecut, în august, la Reșița și în octombrie, la H’Art/ Malmaison, prin grija lui Dan Popescu și a Smarandei Ciubotaru, sunt propuse acum spre vizionare publicului timișorean.
Gazda vernisajului din 28 octombrie, de la ora 17, este scriitorul Robert Șerban.