Scor strâns la ultimul sondaj al primarului. Unii timișoreni vor închirierea parcărilor, alții nu

62

Rezultatele sondajului lansat de primarul Timișoarei privind posibilitatea închirierii locurilor de parcare din zonele rezidențiale indică un scor strâns. Jumătate dintre respondenți sunt de acord cu inițiativa, jumătate nu.

”Tot mai mulți cetățeni, în diverse contexte și pe diverse canale, îmi cer să poată închiria un loc per mașină proprietate personală dar nu mai mult de 2 per locuință, pt mașinile înmatriculate pe jud. Timiș. Îmi fac datoria să vă consult: ce părere aveți?”, este întrebarea adresată de Robu, timișorenilor.

După 10 zile, 51% dintre respondenți au spus că sunt ”pentru” închiriere, iar 49% ”împotrivă”. Comentariile sunt foarte interesante, însă. Unii vin cu soluții alternative, iar alții povestesc experiența avută într-un oraș unde s-a implementat o astfel de inițiativă.

”În teorie sună foarte bine. Și eu eram adeptul unei astfel de abordări. Ce mi-a schimbat opinia a fost momentul în care chiar a trebuit sa am de-a face cu un oraș în care această soluție a fost deja implementată, Cluj: am fost pus în situația de a parca într-o zonă în care există și blocuri, și s-a întâmplat, nu seara, când cetățenii erau acasă, ci la prânz. Situația arată astfel: majoritatea locurilor de parcare rezervate erau goale. Cele câteva locuri publice erau demult ocupate. Restul mașinilor sălășluiau în rondouri, pe trotuare și chiar și într-un sens giratoriu a cărui bandă 1 era 100% blocată de mașini parcate. Am lăsat mașina pe un loc rezervat, cu avariile pornite, numărul de telefon în geam și speranța că proprietarul mă va suna (dacă va fi cazul) și nu mă va reclama direct poliției cum adesea se întâmplă. Partea comică este că foarte probabil proprietarii acelor locuri erau și ei în aceeași situație ca și mine: parcați ilegal în alte zone ale orașului, datorită lipsei locurilor de parcare publice. Rezultă astfel un oraș în criză de locuri de parcare, cu locuri paradoxal neocupate și cu și mai multe mașini parcate neregulamentar. Rezolvând astfel în parte problema locurilor de parcare pe timpul serii, Primaria Cluj a acutizat-o și mai mult pe timpul zilei…”, a scris un șofer.

”Ar trebui si la dezvoltatorii noi de blocuri să le impuneți să facă 2 locuri de parcare per apartament și nu doar 1.5 și obligativitatea ca aceste locuri să fie incluse în prețul apartamentelor. Se știe practica dezvoltatorilor de a vinde locurile de parcare cu mii de euro, iar unii din viitorii locatari nu își permit sau nu vor să dea acei bani parcând mașinile pe străzile adiacente unde e la liber. Așa pe viitor s-ar evita aglomerarea străzilor dintre blocuri. La cei cu blocuri deja construite unde nu s-a gândit o astfel de strategie, ar trebui să se găseasca terenuri prin cartier unde primăria ar putea construi parcări supraetajate din acelea pe schelet metalic cum se face în Germania (nu e nevoie din betoane) și acolo să se închirieze locurile. La aceste blocuri vechi nu va merge faza cu inchiriatul nefiind destule locuri de parcare raportat la numărul de mașini ale locatarilor – mulți parchează pe trotuare, spații verzi”, este soluția propusă de un alt șofer.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.