O zi din săptămâna Şcoala Altfel s-a desfăşurat şi la Aerodromul Cioca din Timişoara. Peste 1.300 de elevi de la şcolile din Timişoara, dar şi din judeţul Timiş, au mers la micuţul aeroport de pe Calea Torontalului să petreacă împreună câteva ore în preajma piloţilor şi a aparatelor de zbor.
„Le-am pregătit avioanele noastre şi pe noi, piloţii, care le răspundem la toate întrebările. Avem o expoziţie statică organizată de compania MaxAir şi de colegii noştri de la Aerodromul Cioca, cei care au ULM-urile (n.r. avioane ultrauşoare) din spatele nostru, cu ocazia zilelor Şcoala Altfel”, a declarat Iulian Ieremia, unul dintre piloţii prezenţi la eveniment.
Participanţii au luat astfel un prim contact cu aparatele de zbor şi au văzut avioane Cessna 172, Antonov 2/AN-2, ULM-uri, planoare şi moto-deltaplane.
Elevii au putut urca în avioane, au stat pe locul piloţilor, şi-au pus căştile şi s-au simţit exact ca piloţii adevăraţi. De asemenea, cei mici au avut ocazia să vadă şi cum se fac manevrele de prim ajutor, la aerodrom fiind prezent şi un echipaj de ambulanţă ai cărui medici au făcut demonstraţii.